Record: Alina Eremia în topul celor mai difuzate videoclipuri din România înainte de lansarea oficială

Bucuresti - 23 octombrie 2020 -

Alina Eremia scrie istorie în industria muzicală românească! Cel mai nou single al artistei, piesa "Noi", lansată pe 22 octombrie 2020, a intrat în Media Forest, topul care monitorizează difuzările Radio si TV din România, înainte de a fi lansată oficial.

Conform Media Forest videoclipul piesei "Noi" a intrat direct pe locul 9 în topul celor mai difuzate videoclipuri din România cu 5 ore înainte de lansarea oficială. Piesa, scrisă de către Alina Eremia împreuna cu Alex Pelin, a făcut furori si printre internauți și a stârnit foarte multe reacții în mediul on-line. La finalul zilei, videoclipul piesei era pe locul 2 în topul celor mai difuzate videoclipuri muzicale din România având un număr de 23 de difuzări.

Piesa este acum disponibilă pe toate platformele de streaming, dar și pe canalul oficial de YouTube al Alinei. Videoclipul are la bază o poveste inspirată dintr-o veche legendă japoneză în care oamenii sunt legați între ei printr-o serie de fire roșii, iar atunci când iți găsești sufletul pereche rămâne un singur fir.

Videoclip: Alina Eremia - Noi

https://youtu.be/CsIjmPT1yLo

Single-ul "Noi" are un puternic accent personal, plin de semnificație pentru artistă atât datorită mesajului, cât și datorită faptului că Edi, iubitul ei, este protagonistul videoclipului alături de ea.

Alina Eremia este una dintre cele mai iubite artiste din România având milioane de fani pe toate platformele de socializare, iar melodiile ei adună mereu milioane de vizualizări. Considerată de către industria muzicală ca fiind una dintre vocile foarte bune, ea este cu siguranță si o îndrăgită a brandurilor. Mai mult decât atât, la începutul anului 2021 Alina Eremia se pregătește să lanseze al doilea album din carieră.

.

Cuvinte cheie:  Alina Eremia  Noi  Media Forest  YouTube 

Imagini

Record: Alina Eremia în topul celor mai difuzate videoclipuri din România înainte de lansarea oficială
Record: Alina Eremia în topul celor mai difuzate videoclipuri din România înainte de lansarea oficială

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.