Vinars Miorita XO 12 Ani medaliat cu aur în cadrul Concours Mondial de Bruxelles 2010

10 mai 2010, 03.33 - Afaceri   Industrie   Evenimente  

Bucureşti - 10 mai 2010 - Eforturile oenologilor Vincon Vrancea, vinificatorii Beciului Domnesc şi Muscatel, au fost oficial recunoscute, în cadrul celei de-a 16-a ediţie a Concours Mondial de Bruxelles, desfăşurat în perioada 23-25 aprilie 2010, la Palermo.

Mioriţa XO 12 Ani a fost premiat cu medalia de aur, singurul vinars romanesc rasplatit cu aceasta distinctie de nivel international.

Sesiunile de degustare din cadrul Concours Mondial de Bruxelles 2010 s-au desfăşurat pe parcursul a trei zile, juriul concursului, împărţit în 46 de comisii, selecţionând cele mai bune vinuri şi bauturi spirtoase dintre cele peste 7,000 de probe înscrise în concurs. La această ediţie România a avut în concurs 51 de probe (49 de vinuri şi 2 băuturi spirtoase).

“După medalia de aur obţinută în concusul internaţional de la Timişoara, vinarsul Mioriţa a confirmat încă o dată şi a cucerit juriul Concours Mondiale de Bruxelles prin calitatea sa excepţională. Ne bucură de fiecare dată o astfel de reuşită. În acelaşi timp ne şi responsabilizează. Aşa cum ne-a demonstrat recordul de înscrieri de anul acesta, competiţia la nivel mondial creşte iar Vincon e hotărât să rămână printre câştigători şi la ediţiile viitoare” .


Despre Vincon Vrancea

Înfiinţată în anul 1949 Vincon Vrancea, unul dintre cei mai mari producători de vinuri, distilate din vin, băuturi spirtoase şi otet, deţine în acest moment vita de vie în regiuni vini-viticole cu renume, precum Odobeşti, Coteşti, Panciu, Huşi. Din aceste podgorii, Vincon Vrancea produce vinuri de calitate superioară din soiurile: Fetească Albă, Fetească Regală, Riesling, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Sarba, Tamaioasa Romaneasca, Busuioaca de Bohotin, Merlot, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir şi Fetească Neagră. Vinificaţia se realizează în cele 20 de crame ale companiei care totalizează o capacitate de procesare şi depozitare de peste 50,000 tone/sezon.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să îl contactaţi pe Laurenţiu Gioroc, Director de Marketing, Vincon Vrancea, la adresa: laurentiu.gioroc@vinconromania.com.

Cuvinte cheie:  Vincon Vrancea  Beciului Domnesc  Muscatel  premii 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.