Noua Honda e - Honda dezvăluie disponibilitatea și prețurile pentru primul model electric Honda european, disponibil din octombrie 2020 în România

04 martie 2020, 03.42 - Afaceri   Auto  

Bucuresti - 04 martie 2020 -

•    Honda e va fi disponibilă în România în varianta de echipare de top (Advance) la prețul de 39.980 euro cu TVA inclus.



•    Honda e este primul model 100% electric produs de Honda și este eligibil RABLA PLUS.



•    Primele modele Honda e vor fi disponibile pentru livrare către clienți începând cu luna octombrie 2020.



•    Primele 2 unități Honda e vor sosi în România în iulie 2020 și vor fi disponibile la test-drive la dealerii Honda.



•    Clienții interesați de noua Honda e pot plasa comenzi la dealerii Honda din Romania și se pot înscrie la test-drive pentru luna iulie 2020.


Honda e, este primul model electric produs de Honda fiind proiectată pentru oraș (acolo unde poluarea atinge cele mai mari valori) și pentru modul în care trăim astăzi, capabilă să unească perfect toate aspectele vieții prin conectivitate avansată. Dincolo de emisii zero, caracterul urban al Honda este reflectat în dimensiunile mici, manevrabilitatea exceptională precum și in înteriorul confortabil și primitor.

Interiorul Honda e urmează linia exteriorului mizând pe o atmosferă modernă și relaxată. Scopul designerilor a fost de a sintetiza un concept de Lounge, cu materiale elegante, plăcute ochiului și de o calitate superioară. Materialele folosite pentru tapiseria scaunelor sunt similare unei canapele iar inserțiile din lemn sintetic au o tactilitate similară unui lemn procesat. Atmosfera relaxată este completată de suprafețele vitrate generoase și de lipsa unui tunel median clasic (atât în față cât și în spate).

Honda e va fi disponibilă în România în varianta de echipare de top (Advance) care integrează toate tehnologiile invoatoare, unele unice în segment, la prețul de 39.980 euro cu TVA inclus. Fiind un model 100% electric, noua Honda e va fi eligibila prin Programul RABLA PLUS.

Primele modele Honda e vor fi disponibile pentru livrare către clienți începând cu luna octombrie 2020 în toate culorile disponibile pentru piața europeană, dar pentru a veni în întâmpinarea clienților Honda, 2 unități de test-drive vor fi disponibile încă din luna iulie 2020.

Caracteristici și tehnologii Honda e

Honda e combină multe tehnologii în jurul unui șasiu construit special. Toate sunt propulsate de un puternic motor electric de 154 CP (amplasat în spate), controlat prin sistemul Single Pedal Control. Aici vorbim despre distribuirea egală a maselor 50:50, centrul de greutate foarte jos (50cm) obținut prin amplasarea bateriilor în partea inferioara a mașinii, raza de bracare de doar 4.3 m precum și sistemul de propulsie (spate) și suspensia independentă pentru puntea spate.

Side Camera Mirror

Oglinzile laterale convenționale au fost înlocuite cu camere de înaltă rezoluție, care oferă imagini clare pe ecranele din habitaclu, chiar şi noaptea sau pe vreme nefavorabilă.

Nu numai că reduc zgomotul vântului şi forţa la înaintare, dar sunt foarte utile atunci când te deplasezi pe străzi înguste și când parchezi.

Mânere uși pop-out

O combinație între simplitatea designului și tehnologia avansată poate fi observată în fiecare detaliu. Mânerele ușilor față se potrivesc perfect caroseriei, extinzându-se și luminând doar când te apropii de mașină; în spate, acestea sunt ascunse în zona geamurilor.

Centre Camera Mirror

Oglinda retrovizoare interioară cu funcție dublă poate fi utilizată în modul convențional wide sau, dacă dorești o vedere directă, poate fi comutată în modul cameră pentru a oferi o imagine digitală clară, chiar și noaptea.

Honda Parking Pilot

Sistemul Honda Parking Pilot folosește 4 camere video și 12 senzori sonar pentru a detecta un loc de parcare potrivit și pentru a ghida mașina în locul respectiv fără ca șoferul să atingă volanul, accelerația sau frâna. Sistemul poate parca lateral, perpendicular sau în spic, folosindu-se și de raza de bracare de doar 4.3 m.

Control Single Pedal

Activarea modului Single Pedal Control îţi permite să conduci cu și mai multă plăcere și ușurință. Folosind doar pedala de acceleraţie, poţi să accelerezi apăsând pedala, respectiv să frânezi, prin eliberarea ei.

Conectivitate avansată

Tabloul de bord complet digital conține cinci display-uri și te menține informat și conectat la lucrurile pe care le iubești. Cele două ecrane centrale de 12.3" permit accesarea informațiilor simultan de către șofer și pasager, cu posibilitatea de a comuta ecranele prin simpla glisare de la unul la celălalt. Noul sistem de infotainment este compatibil APPLE CarPlay® (wireless) și ANDROID AUTO™.

•    Intrumentar de bord digital 8.8"

•    Două ecrane centrale de 12.3"

•    Două ecrane - Side Camera 6"

Baterie

Bateria de 35.5 kW foloseste un sistem activ de răcire/încălzire cu apă care menține bateria la temperatura optimă de funcționare oferind o autonomie de până la 211 km (WLTP Combinat).

Timpul de încărcare

Timpul de încărcare variază în funcție de tipul de încărcător utilizat.

•    CCS2 (DC 100KW) - 30 min › 80%

•    Type 2 (AC 6.6KW) - 4.1 ore › 100%

•    Type 2 (AC 2.3KW) - 16.3 ore › 100%

Noul sistem Honda SENSING

Pe lângă suita de sisteme avansate de securitate, incluzând cea mai recentă versiune Honda SENSING, noua Honda e include și noi sisteme de siguranță, gândite special pentru condusul urban.

AVERIZARE PENTRU DEPLASAREA MAȘINII DIN FAȚĂ

Avertizează șoferul atunci când mașina din față şi-a reluat deplasarea după o oprire. Honda e te va anunța că poţi reîncepe deplasarea.

FUNCŢIE LOW SPEED BRAKE

Dacă te apropii cu viteză mică de un obiect pe care nu l-ai observat, Honda e va oferi un avertisment audio și vizual înainte de a aplica frânarea de urgență

CONTROLUL ACCELERAȚIEI PENTRU PREVENIREA COLIZIUNILOR

În traficul lent, sistemul te va avertiza dacă apeşi pedala de accelerație în timp ce există un obiect în fața ta. De exemplu, la un sens giratoriu, când șoferul din față se răzgândeşte asupra direcţiei de mers și poate aplica frâna.

Honda SENSING (Standard)

SISTEM DE FRÂNARE PENTRU ATENUAREA COLIZIUNILOR

Dacă o coliziune cu un vehicul sau cu un pieton este iminentă, această funcţie te va avertiza asupra pericolului și va reduce viteza pentru a diminua efectele unui potențial impact.

RECUNOAŞTEREA SEMNELOR DE CIRCULAŢIE

Sistemul de recunoaștere a semnelor de circulaţie identifică semnele din trafic și ţi le afişează pe ecran.

SISTEM DE ASISTENȚĂ PĂRĂSIRE CAROSABIL

O cameră video detectează dacă autovehiculul este în pericol de a părăsi carosabilul, vei auzi o alertă sonoră şi maşina va aplica corecții subtile direcţiei, menţinând vehiculul pe banda sa de circulaţie.

SISTEM DE MENŢINERE BANDĂ DE CIRCULAŢIE

Ajută la menținerea rulării autovehiculului tău pe mijlocul benzii, oferind o experiență de condus mai puțin stresantă la deplasarea pe autostradă. Sistemul este anulat atunci când acționezi semnalizatorul.

LIMITATOR INTELIGENT DE VITEZĂ

Controlează automat viteza vehiculului la o viteză presetată de tine sau la limita de viteză detectată de sistemul de recunoaștere a semnelor de circulaţie.

LUMINI DE DRUM AUTOMATE

Detectează un vehicul din faţă, inclusiv cele din sens opus şi comută automat între faza lungă şi faza scurtă.

CRUISE CONTROL ADAPTIV CU FUNCŢIE LOW-SPEED FOLLOWING

Sistemul Cruise Control Adaptiv menține distanța dintre tine şi autovehiculul din faţă. Dacă un vehicul aflat pe o bandă adiacentă intenţionează să-ţi taie calea, sistemul anticipează acest lucru şi reglează automat viteza. Revine la viteza stabilită numai după ce a trecut pericolul. Funcţia Low-Speed Following detectează dacă un vehicul ce rulează în faţa ta se oprește şi, dacă nu frânezi, va decelera și va opri autovehiculul.

Resurse

Pagină oficială Honda Romania

https://hondatrading.ro/modele/honda-e/

Video explicative

https://www.youtube.com/watch?v=aWXlf88Vb3Y&list=PLIWB-PYWJ1k-1gMa4Ogh8LsoULB_xuhu1

.

Cuvinte cheie:  Honda e  Programul RABLA PLUS  Single Pedal Control  Honda SENSING  Honda Romania  Cruise Control Adaptiv 

Imagini

Noua Honda e - Honda dezvăluie disponibilitatea și prețurile pentru primul model electric Honda european, disponibil din octombrie 2020 în România
Noua Honda e - Honda dezvăluie disponibilitatea și prețurile pentru primul model electric Honda european, disponibil din octombrie 2020 în România

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.