Lansare la Librăria Humanitas de la Cișmigiu: Cartea întâmplărilor. Mistere, ciudățenii, uimiri, un nou volum colectiv la Humanitas

13 noiembrie 2019, 03.49 - Educaţie / Cultură  

Bucuresti - 13 noiembrie 2019 -

Editura Humanitas vă invită joi, 14 noiembrie, ora 19, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea volumului colectiv Cartea întâmplărilor. Mistere, ciudățenii, uimiri, coodonat de Tatiana Niculescu, cu texte de Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Corina Şuteu, Gabriel Liiceanu, Cristina Cioabă, Gabriela Tabacu, Ioan Florin Florescu, Monica Pillat, Florin Bican, Ioana Nicolaie, Augustin Cupşa, Marie-France Fauvet, Steinar Lone, Andreea Răsuceanu, Bogdan Răileanu, Mihaela Miroiu, Adriana Bittel, Marius Chivu, Alina Pavelescu, Jean A. Harris.

La eveniment vor vorbi Ioana Pârvulescu, Ioana Nicolaie, Alina Pavelescu, Gabriela Tabacu, Augustin Cupșa și Bogdan Răileanu. Gazda întâlnirii va fi Tatiana Niculescu.

Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook*.

• • •

Mistere, ciudățenii, uimiri? Întâmplări adevărate din viețile noastre, pentru care nu găsim nici o explicație rațională? Iată-ne pe toți cei adunați în acest volum al uimirilor povestindu-ne unii altora și cititorului situații neobișnuite, coincidențe, vise, ciudățenii, apariții inexplicabile, de care primii surprinși suntem noi înșine. Surprinși în ambele sensuri: surprinși de situațiile în care ne-am trezit și surprinși în flagrant delict de coabitare cu o logică nevăzută care ne depășește și ne face ridicoli în fața propriei rațiuni. Împărtășim fragmente ale unei lumi care poate fi, desigur, descifrată psihologic, antropologic, cultural, psihanalitic, în lumina proiecțiilor, preocupărilor, traumelor, revelațiilor, lecturilor sau a obsesiilor fiecăruia dintre noi. Dar dincolo de interpretări stă adevărul experienței nemijlocite și al povestirilor. Oricum le-am interpreta, ele conțin un tâlc indescifrabil care, vrem-nu vrem, ne dă de înțeles că, în orice clipă, putem plonja, fără voie, într-o altă realitate.

• • •

TATIANA NICULESCU (ccord.)

CARTEA ÎNTÂMPLĂRILOR. MISTERE, CIUDĂȚENII, UIMIRI

Editura Humanitas, 2019

ISBN 978-973-50-6571-3

format 16x20 cm, 268 pagini

.

Cuvinte cheie:  Libraria Humanitas  Cartea întâmplărilor  Tatiana Niculescu  Ioana Pârvulescu  Ioana Nicolaie  Alina Pavelescu  Gabriela Tabacu  Augustin Cupșa  Bogdan Răileanu  Eventbook 

Imagini

Lansare la Librăria Humanitas de la Cișmigiu: Cartea întâmplărilor. Mistere, ciudățenii, uimiri, un nou volum colectiv la Humanitas

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.