România a luat fața celorlalte țări, la negocierea cu Volkswagen

28 octombrie 2019, 05.01 - Afaceri   Auto   Industrie   Politic   Tehnologie  

Arad - 28 octombrie 2019 -

Ministrul pentru mediul de afaceri Ștefan Radu Oprea a înaintat Parlamentului, în numele grupului social-democrat, un proiect de declarație privind sprijinirea demersurilor României pentru construirea unei uzine Volkswagen în zona Arad. 

Negocierile duse cu gigantul german au avut loc cu ușile închise, afirmă Oprea, cele două părți căzând de acord asupra confidențialității discuțiilor. Totuși, ministrul dezvăluie că România a luat fața celorlalți competitori:

„Ca ministru al Guvernului Dăncilă, am prezentat o strategie de atragere a acestei investiții finalizată cu prezentarea ofertei de țară. Confidențialitatea asupra discuțiilor a fost agreată împreună cu reprezentanții concernului. Ceea ce pot spune este că am fost în contact cu decidenții din consiliul de administrație și consultanții înaintea competitorilor noștri. Sprijinul activ al Doamnei Premier Viorica Dăncilă s-a concretizat prin scrisorile transmise sub semnătura dumneaei”, a detaliat ministrul.

Până luna trecută, zarurile păreau aruncate în favoarea Turciei, ca locație pentru noua linie de producție a Volkswagen. Intervenția turcă din Siria a schimbat, se pare, planurile concernului german, care, supus tirului mediatic al presei occidentale, ia în calcul reorientarea spre alte țări.

Pe lista scurtă a celor șase state rămase, România și Bulgaria au devenit noile favorite – cu un avantaj totuși pentru România, care, conform ministrului Oprea, ar fi prezentat „cea mai competitivă ofertă” și care, în plus, oferă un sprijin financiar de la stat mai mare decât Bulgaria.

În acest moment în care România are o mare șansă în cursa pentru atragerea investiției Volkswagen, Oprea susține că e nevoie „de implicarea tuturor actorilor politici din România care activează aici sau la Bruxelles” și că adoptarea de către Parlament a Declarației ar da un mesaj marilor investitori precum Volkswagen că există continuitate în politicile românești de atragere a investițiilor strategice, dincolo de succesiunea la putere a diverselor partide.

La sfârșitul intervenției sale, ministrul Oprea l-a taxat pe Gheorghe Falcă, fostul primar liberal al Aradului (și actualmente parlamentar european), care ar fi încercat să-și aroge meritele negocierii: „Atrag atenția lui Ghiță Falcă acesta nu este un concurs de frumusețe. Oferta de țară a fost făcută de Guvernul Dăncilă și cuprinde răspunsul la totalitatea întrebărilor din chestionarul Volkswagen, nu doar partea care se referă la administrația locală.”



.

Cuvinte cheie:  Volkswagen  Ștefan Radu Oprea  Viorica Dăncilă  Gheorghe Falcă  Arad 

Imagini

România a luat fața celorlalte țări, la negocierea cu Volkswagen

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.