Lukoil, premii de 50.000 de dolari

Ploiești - 16 octombrie 2019 -

Concursul, lansat în aprilie anul acesta, și-a desemnat la București cei șapte câștigători, răsplătiți cu finanțări de peste 6.000 de dolari. Competiția s-a adresat nu doar ONG-urilor, ci și instituțiilor publice cu profil socio-cultural, cum ar fi muzeele.

Aceștia sunt Asociația nonprofit Serena cu proiectul „Cluj Napoca, oraș-parc”, Asociația Tinerilor Ecologi Români din Iași TERIS cu proiectul „Plantăm ca să respirăm” și Asociația Visit Me cu „Plantăm, respirăm și ne jucăm” – la secțiunea Ecologie. Premiile au venit din partea Lukoil România.

Cu acest prilej, Vladimir Gherasimov, șef de departament pentru comunicare interregională, i-a felicitat pe câștigători - „dar și pe cei care nu au reușit, pentru că la anul, dacă lucrează mai mult la proiectele lor, pot reuși”.

Rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploiești a oferit premiile celorlalte două secțiuni. Astfel, la secțiunea Spiritualitate și cultură, s-au impus Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova cu proiectul „Centru cultural privind impactul antropic și educație ecologică”, Gabriel Ivan și Georgiana Vulpe, ambii studenți la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești, cu proiectul „Purtători de tradiții” (vizând înființarea unei școli de dansuri populare) și Colegiul Tehnic Elie Radu cu proiectul „Cercul de robotică Ercast” (prin care 300 de elevi vor învăța să construiască roboți).

Secțiunea Sport a desemnat un singur câștigător, Asociația Sportivă Întoarce-te la sport, cu proiectul „Mereu în mișcare – Fuel through Life”.

Pe lângă Vladimir Gherasimov, la festivitate au mai fost prezenți directorul general al Petrotel-Lukoil Aleksei Kovalenko, Victor Jumbei, director general al Lukoil România – și din partea Primăriei Ploiești, viceprimarul Cristian Ganea, care s-a declarat mulțumit că Ploieștiul „a luat spuma premiilor.” „Ce să mai vorbim, suntem buni”, a conchis acesta.

.

Cuvinte cheie:  Lukoil  Plantăm  respirăm și ne jucăm  Vladimir Gherasimov  Petrotel-Lukoil  Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova  Întoarce-te la sport  Aleksei Kovalenko  Victor Jumbei  Cristian Ganea 

Imagini

Lukoil, premii de 50.000 de dolari

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.