Secția pentru Cercetarea Infracțiunilor din Justiție, dosar pe numele procurorilor Negulescu și Savu

14 octombrie 2019, 04.06 - Justiţie  

Bucuresti - 14 octombrie 2019 -

Secția pentru Cercetarea Infracțiunilor din Justiție a demarat un dosar pe numele foștilor procurori Mircea Negulescu și Alfred Savu de la DNA Ploiești, pentru cercetare abuzivă și represiune nedreaptă împotriva judecătoarei Ruxandra Popescu de la Judecătoria Sinaia.

Asociația Victimelor Abuzurilor DNA din România se solidarizează cu Ruxandra Popescu și cere sancționarea aspră a lui Mircea Negulescu și Alfred Savu, precum și îndreptarea abuzului flagrant făcut judecătoarei.

Cei doi procurori sunt acuzați că au falsificat probe în dosarul deschis pe numele judecătoarei, vizând o presupusă mită de 500 de euro ce consta într-o haină de blană. Prin coerciție și amenințări, ei au obținut denunțuri mincinoase de la două persoane cercetate de DNA Ploiești, cărora „li s-ar fi înlocuit măsura arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar”, conform comunicatui Parchetului General.

Cândva văzută ca „unitatea de elită” a Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial DNA Ploiești a devenit, după un șir nesfârșit de abuzuri, sinonim cu justiția heirupist-stahanovistă, în care nu corectitudinea primează, ci depășirea normei la dosare instrumentalizate, alcătuite prin delațiuni dictate, martori inventați și probe falsificate.  Procurorului Mircea Negulescu i-au căzut victime nume importante ca Victor Ponta, Sebastian Ghiță, ulterior achitați – și, în urmă cu trei ani, judecătoarea Ruxandra Popescu.

În 2016, dimineața la ora 6.30, Ruxandra Popescu a primit un telefon de la Negulescu în care i s-a cerut să deschidă fiindcă „are poliția la ușă”. Deși către presă erau scurse constant informații, menite să o intimideze pe judecătoare, acesteia nu i s-a permis accesul la dosar. La sfârșitul anului 2017, Ruxandra Popescu a primit o condamnare de 4 ani închisoare cu suspendare, fiind însă achitată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe 13 iunie 2019 și repusă în funcție.

”Cazuri de mite inventate s-au mai văzut la procurorii DNA, prin urmare nu sunt singura în această situație. Ce este însă diferit în cazul meu este faptul că, pe baza unui simplu denunț, din poziția de judecător, m-am trezit peste noapte, în poziția de inculpat, acuzat de abuz în serviciu pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești considerată de procurori ca fiind gresită. Astfel spus, în România procurorii DNA au putut să <demonstreze> într-un rechizitoriu că o sentință civilă este nelegală/netemeinică.

Iar, din moment ce argumentele judecătorului unei cauze nu s-au pliat pe cele ale procurorilor, acesta vădit a "greșit", făcându-se astfel vinovat de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu. Tot în România, procurorii au putut să trimită o persoană în judecată pentru comiterea unei infracțiuni inventate, bazându-se pe cuvântul unei singure persoane. Atât. Cuvântul unei persoane împotriva cuvântului inculpatului”, arată judecătoarea într-o scrisoare deschisă, după pronunțarea achitării.

De asemenea, într-un interviu, Ruxandra Popescu a afirmat că Negulescu și Savu i-au distrus cariera, fapt cu atât mai grav cu cât, în cuvintele acesteia, „sunt judecător din anul 1996 şi nu am fost sancţionată şi nici măcar cercetată disciplinar vreodată”.

Vinovații pentru acest abuz prin care cariera și reputația unui magistrat nevinovat au fost prejudiciate grav trebuie să plătească și să răspundă în fața legii. E momentul ca Secția pentru Cercetarea Infracțiunilor din Justiție să-și facă datoria.

Președintele Asociației Victimelor Abuzurilor DNA din România AVADNAR,

Daniel Soare

.

Cuvinte cheie:  Secția pentru Cercetarea Infracțiunilor din Justiție  Mircea Negulescu  Alfred Savu  DNA Ploiești  Asociația Victimelor Abuzurilor DNA din România  Ruxandra Popescu  Judecătoria Sinaia 

Imagini

Secția pentru Cercetarea Infracțiunilor din Justiție, dosar pe numele procurorilor Negulescu și Savu
Secția pentru Cercetarea Infracțiunilor din Justiție, dosar pe numele procurorilor Negulescu și Savu

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.