Twispay: Primul procesator de servicii de plată din România care proceseaza și deconteaza tranzacțiile in monedele GBP, USD, SEK, DKK, CHF

Bucuresti - 27 august 2019 -

Capital Financial Services S.A., activând sub brand-ul Twispay, anunță oficial procesarea și decontarea tranzacțiilor în următoarele monede: GBP, USD, SEK, DKK, CHF începând cu luna august 2019, având astfel principalul avantaj de a fi singurul prestator de servicii de plată din România care oferă aceste monede.

Capital Financial Services S.A., o instituție emitentă de monedă electronică, licențiată de Banca Națională a României să presteze, printre altele, servicii de acceptare a operațiunilor de plată cu carduri, își propune ca în viitorul apropiat să le ofere suplimentar actualilor și potențialilor clienți procesarea și decontarea tranzacțiilor și în monedele HUF și PLN.

Twispay își propune să revoluționeze modul în care comercianții procesează tranzacții, oferind cele mai performante soluții de pe piața locală. Introducerea noilor monede de procesare și decontare va elimina costul schimbului valutar suportat de cumpărător cât și costul de conversie suportat de către comerciant în momentul decontării tranzacțiilor. Prin astfel de implementări ne dorim să aducem siguranță și o eficientizare a costurilor cât mai bună pentru toți comercianții care folosesc platforma Twispay”, a declarat Augustin Dobre, Chief Operating Officer, Capital Financial Services S.A.

Descoperă platforma Twispay

Prin acceptarea plăților în moneda din țara lor de origine, clienții vor înțelege prețurile mai bine și vor cumpăra cu încredere de pe website-urile din alte țări.

Facilitând extinderea comercianților pe mai multe piețe și suplimentând din această lună numărul de monede procesate,
Twispay deschide astfel noi oportunități de afaceri pentru comercianții online care vor să ofere servicii și produse în valutele locale, în Suedia și Danemarca și în curând, Ungaria și Polonia.

Tot mai mulți consumatori aleg să efectueze cumpărăturile online, ceea ce a făcut ca piața comerțului electronic să cunoască o creștere importantă, mai ales în țările nordice.

Dintr-o populație de peste 5,75 milioane de oameni, 98% sunt utilizatori de internet.

Datele furnizate de Statista în 2019, arată că în Danemarca, 86% din utilizatorii de internet au făcut cumpărături online în anul precedent.

În 2018, piața de comerț electronic din Danemarca a atins 17,3 miliarde de euro și se așteaptă să ajungă la 19,5 miliarde de euro în 2019.

Conform unui raport recent, realizat de Ecommerce Foundation, se estimează că până la finalul anului 2019, piața de comerț electronic din Suedia va ajunge la 16,86 miliarde de euro. Pentru 2019, se așteaptă ca 84% din utilizatorii de internet să facă cumpărături online.

În 2019, piața de cumpărături online din Polonia valorează 11,64 miliarde de euro, cu o populație de 38,04 milioane de oameni, dintre care 77% fiind utilizatori de internet.

Cu o populație de 9,9 milioane de locuitori și 62% utilizatori de internet, Ungaria atingea în 2017 o valoare de 1,65 miliarde de euro pentru piața de comerț online, conform unui studiu realizat de eNET.

Rezonând întotdeauna cu așteptările foarte ridicate ale consumatorilor din zilele noastre, Twispay înțelege că aceștia au nevoie de o experiență de cumpărături personalizată, flexibilă și intuitivă și îi ajută pe comercianți să le ofere clienților posibilitatea de a cumpăra de oriunde, oricând și într-un mod facil.

Află mai multe

.

Cuvinte cheie:  Capital Financial Services  Twispay  prestator de servicii de plata  comert electronic  

Imagini

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.