Bucuresti - 21 mai 2019
-
După marele succes (inclusiv internațional) al romanului „Solenoid“, Mircea Cărtărescu revine pe piața literară cu o carte de o cu totul altă factură. Este tripticul „Melancolia“, nostalgică evocare a unei copilării și adolescențe înconjurate de o atmosferă de adâncă reverie. Realistă și onirică în același timp, inconfundabil „cărtăresciană“ și totuși diferită de tot ce-a mai scris autorul, această carte despre singurătate, abandon, dragoste și eroism are toate șansele să devină o scriere foarte iubită de cititorii de literatură.
Cartea va fi lansată sâmbătă, 1 iunie, ora 13.00, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2019, în standul Editurii Humanitas.
fragment
Uneori, mai ales serile, când îl copleșea melancolia, băiatul deschidea șifonierul cel vechi ca să-și vadă pieile. Asta se-ntâmpla rar, ce-i drept, nu pentru că n-ar fi fost un spectacol demn de-a fi văzut, ci fiindcă nu-i era-n minte: viaţa lui, chiar așa, singuratică, era plină de tot felul de îndatoriri și de treburi, unele fantaste și inutile, cum ar fi să deseneze cu florarul curbe pentru ora de geometrie, altele terne și la fel de inutile, ca de pildă să-și facă patul sau să-și pună-n geantă cărţile pentru școală. Doar seara târziu, când aproape că nu mai putea vedea în odaia brăzdată de dâre sângerii venite dinspre fereastră, era mai liber și simţea din greu povara singurătăţii.
Fiindcă era foarte singur, poate cel mai singur om de pe pământ. Atât de singur, încât nici măcar cu el însuși nu vorbea cu săptămânile și lunile, până și el însuși îl părăsise. Sute, mii de amurguri și-apoi de nopţi stătuse pur și simplu la fereastră, cu orele, faţă-n faţă cu luna, văzând prin geamul tulbure cum își schimbă fazele de la o săptămână la alta. Cel mai mult, dacă iubea ceva pe lume, iubea luna, dar nu orice lună, ci atunci când ea se făcea subţire ca o unghie și se așeza aproape orizontal, cu coarnele în sus, pe cerul verde ca veninul, deasupra clădirilor foarte înalte, sfârșindu-se cu turnuri, fleșe, frontoane și cupole, ale orașului în care trăia.
Avea cincisprezece ani și nici un rost pe lume. Dar nu spunea, nici în gând, fraza asta, pentru că și-ar fi risipit cuvintele aiurea: faptul că avea cincisprezece ani era suficient, se înţelegea deja de-aici că viaţa lui n-avea sens. Nici unul dintre colegii lui de la liceu nu și-l găsea. Toţi pluteau între două vârste, incapabili să mai urce pe vreunul dintre maluri: al copilăriei în stânga, îndepărtat și, deși încă strălucitor, având acea strălucire stinsă a mătăsii pe care-o întâlnești în unele tablouri vechi; în dreapta al vârstei mature și-al orice va mai fi urmat, înspăimântător și atrăgător peisaj, dar așa cum te atrage prăpastia fără fund dintre stâncile albastre, sau gândul, sâcâitor ca o muscă, al sinuciderii. E drept, disperarea lui nu semăna cu a celorlalţi, și nici măcar nu semăna a disperare. De multe ori mergea și el să joace fotbal în curtea liceului, după ore, sau sprijinea zidurile pălăvrăgind fără sens în recreaţii. Dar de cele mai multe ori mergea în spatele clădirii absurd de late, revărsată între șine sclipitoare de tramvai, a liceului, acolo unde se afla groapa de sărituri în lungime. Se așeza pe bordura ei de lemn, cu picioarele în nisip, și scotea din buzunarul uniformei șifonate, cu nasturi lipsă, câte-o cărticică de versuri dintr-un poet mort de mult. Asculta acolo, între buruieni, lângă gardul de beton pe care suiau vacile-Domnului, vocea ciudată și melodioasă a mortului până când se auzea soneria care-i chema la ore. Nimeni altcineva, dintre toţi oamenii pe care-i cunoștea, nu mai vorbea cu morţii. Câteodată se gândea că ei erau singurii, jalnicii lui prieteni: locuitorii, frumos întinși unul lângă altul, într-un pământ transparent, sub câte-o coroană de flori, ai unui cimitir îndepărtat. Nu conversau, dar măcar îi vorbeau, cum nici părinţii, nici rudele, nici colegii lui n-o făceau vreodată.
***
Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956 în București. Este scriitor, profesor universitar și publicist. A publicat până în prezent peste 25 de volume, între care șase volume de versuri, poemul epic Levantul, romanele Orbitor (trilogie), Travesti și Solenoid, culegerile de nuvele și povestiri Nostalgia, Frumoasele străine, De ce iubim femeile și Melancolia, eseuri, jurnal, volume de publicistică politică, tratatul academic Postmodernismul românesc și cartea pentru copii Enciclopedia zmeilor.
A primit de patru ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Academiei Române, Premiul Aspro, Premiul Asociației Editorilor, Premiul Național pentru Literatură, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu“ și multe altele. A primit de asemenea numeroase premii internaționale între care Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul literar Giuseppe Acerbi, Italia (2005); Premiul internaţional pentru literatură de la Vilenica, Slovenia (2011); Premiul internaţional pentru literatură al oraşului Berlin (2012); Premiul internaţional pentru poezie Novi Sad, Serbia (2013); Premiul internaţional Spycher-Leuk, Elveţia (2013); Premiul La tormenta en un vaso, Spania (2014); Premiul Euskadi de Plata, San Sebastián (2014); Premiul oraşului Leipzig pentru înţelegere europeană (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană (2015); Premiul „Gregor von Rezzori“, Florenţa (2016), Premiul Leteo, Spania (2017); Premiul „Thomas Mann“ pentru literatură, Lübeck (2018); Premio Formentor de las Letras, Palma de Mallorca (2018).
A publicat în străinătate aproape 100 de titluri traduse în douăzeci și trei de limbi.
.
Cuvinte cheie:
Mircea Cărtărescu Melancolia Salonul Internațional de Carte Bookfest 2019 Humanitas literatură