Mediafax Monitorizare face topul influenţelor din acoperirea media a hotelurilor de lux

Bucureşti - 25 martie 2010 - Presa economică a generat, în medie, 45% din acoperirea media înregistrată de principalele hoteluri de cinci stele din Bucureşti în presa scrisă centrală, în ultimele 12 luni, conform unei analize realizate de Mediafax Monitorizare.

Pe locul doi în topul celor mai prolifice publicaţii, în funcţie de profilul acestora, se află cele generaliste, cu o medie de 38% din acoperirea media a celor şase hoteluri avute în vedere: JW Marriott, Hilton, Radisson BLU, InterContinental, Howard Johnson şi Crowne Plaza.

Alte influenţe în volumul de menţiuni despre cele şase hoteluri sunt: publicaţiile specializate pe domeniul HoReCa (3%), revistele pentru femei (2%), revistele de tip gossip & people (2%), publicaţiile de sport (2%) şi revistele pentru bărbaţi (1%). Restul de 7% din acoperirea media a hotelurilor se împarte între ghidurile TV specializate şi alte publicaţii de nişă din domeniile timp liber, IT&C, auto & transporturi etc.
Impactul crizei asupra gradului de ocupare a hotelurilor şi asupra strategiilor de marketing şi vânzări, investiţiile care au fost continuate de unele lanţuri hoteliere (de ex. inaugurarea hotelului Hilton de la Sibiu) şi planurile altora de extindere în 2010-2011, schimbarea numelui unui hotel (din Radisson SAS în Radisson BLU) şi analizarea ofertelor de entertainment, de sport & relaxare şi de restaurante ale hotelurilor au fost principalele subiecte abordate în articole.

De asemenea, în perioada analizată, cele şase hoteluri au fost menţionate în articole referitoare la principalele evenimente şi la celebrităţile şi personalităţile găzduite de acestea, de la Madonna la Salman Rushdie.






Analiza realizată de liderul pieţei de monitorizare de presă din România evidenţiază ponderea pe care o au publicaţiile centrale, grupate în funcţie de profilul lor, în volumul de menţiuni înregistrat de fiecare hotel în parte. Astfel, în cazul JW Marriott, presa economică a generat 43% din acoperirea media avută în perioada martie 2009 – februarie 2010, iar publicaţiile cu profil generalist – 37%. Hotelul Hilton îşi datorează 45% din totalul materialelor de presă titlurilor economice şi 40% celor generaliste. Pentru Radisson BLU, raportul este de 46% (presă economică) – 39% (publicaţii cu profil generalist), iar pentru InterContinental, 44% - 41,5%. În cazul Howard Johnson, 43,5% din numărul total de articole/menţiuni s-au înregistrat în titlurile economice, iar 35,5% în cele generalistie, în timp ce la Crowne Plaza, apariţiile în presă s-au distribuit în proporţie de 47% în publicaţiile economice şi de 35% în celelalte.
Analiza Mediafax Monitorizare a fost realizată pe baza unui număr de circa 2.150 de menţiuni, referitoare la cele şase hoteluri de cinci stele, din perioada 1 martie 2009 – 28 februarie 2010. Au fost monitorizate 152 de publicaţii centrale (cotidiene, săptămânale, bilunare şi lunare).



Despre Mediafax Monitorizare

Mediafax Monitorizare este liderul pieţei de monitorizare de presă din România. Lansat în 1998, ca primul serviciu românesc de monitorizare profesionistă a presei, Mediafax Monitorizare furnizează, în prezent, rapoarte zilnice şi analize de imagine unui portofoliu de circa 250 de clienţi corporate şi instituţionali. Rapoartele zilnice, ce pot fi accesate de clienţi prin intermediul contului individual de pe www.monitorizare.mediafax.biz, conţin toate materialele jurnalistice în care se regăsesc cuvintele-cheie definite de aceştia şi includ copii scanate ale articolelor din presa scrisă şi înregistrările programelor de ştiri radio şi TV. La rândul lor, analizele media evaluează acoperirea mediatică înregistrată de clienţi şi de concurenţii lor sau felul în care presa a reflectat temele de actualitate din industria în care aceştia activează. În august 2009, site-ul Mediafax Monitorizare a devenit parte a platformei Mediafax.biz. Mediafax Monitorizare deţine un certificat de conformitate cu standardul ISO 9001:2008 pentru sistemul său de management al calităţii.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Ioana Chira, PR Manager Mediafax – ioana.chira@mediafax.ro, 031/82.56.129.
http://www.mediafax.ro/

Cuvinte cheie:  Mediafax Monitorizare  infografic  hoteluri  publicaţii 

Imagini

Mediafax Monitorizare face topul influenţelor din acoperirea media a hotelurilor de lux

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.