“Operațiunea Monstrul”, comedia – cult a cinefililor români, la CinemaTePeca

Bucuresti - 10 mai 2019 -

Sâmbătă, 11 mai 2019, de la ora 21:00, CinemaTePeca prezintă “Operațiunea Monstrul” (1976), cu Toma Caragiu, Octavian Coteanu și Marin Moraru în rolurile principale. Comedia regizată de Manole Marcus, după un scenariu de Titus Popovici - cel mai mare cineast al epocii comuniste, a fost creată chiar pe măsura actorilor principali, mărturisea regizorul.

 “Avem un grup de tovarăși care se duc în vacanță în Deltă. Ce-și zic? În concediu să ștergem tot cu buretele - ceea ce suntem și facem în fiecare zi la serviciu. Nu alcool, nu țigări, nu surse de zgomot, aparate de radio, casetofoane. Trăim în natură, sănătos, respirăm. Aer, apă. Pentru perioada asta ne schimbăm cu totul viața. Dacă prindem pește (pentru că sunt și pescari amatori care se cred profesioniști), mâncăm, dacă nu, cură de slăbire.

Deci, ideea asta e. Încearcă să ducă o viață omenească, o viață nemalformată, necontorsionată de regulile existenței în funcții, în serviciu, în slujbă. În ceaușism, trebuia să joci tot timpul un joc complicat, cu intrigi, cu ierarhii, subordonare. Să ai grijă pe cine cunoști, cu cine te căsătorești, să ai grijă ce spui, ce faci cadou lui cutare de ziua lui. Deci, un întreg dans ritualic complicat al existenței la niveluri cât de cât înalte ale ierarhiei socialiste. Tovarășii hotărăsc să trăiască o viață nouă, măcar pentru perioada concediului. Ce credeți, or să reușească?”, întreabă criticul de film Cristian Tudor Popescu.

Cu această comedie ușoară, Titus Popovici “zgârie” moravurile nomenclaturii, fără a pătrunde în profunzime. Povestea tovarășilor plecați în căutarea unui pește mitic al Deltei, un somn ”botezat” Monstrul, este o metaforă pentru falsitatea și duplicitatea celor aflați la conducere în comunism.

 Emisiunea CinemaTePeca este difuzată la Digi24 în fiecare sâmbătă, de la ora 21:00. Filmele prezentate în emisiune pot fi revăzute sâmbăta și duminica de la ora 6:00. Gazda cinefililor este istoricul și criticul de film Cristian Tudor Popescu.           

Televiziunea de știri Digi 24 este parte a grupului Digi | RCS & RDS. Grupul Digi mai deține deține primul post Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile Digi Sport 1, 2, 3, și 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World, televiziunile de muzică UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio Pro FM, Digi FM, Dance Fm și Chill FM.

Pentru mai multe informaţii:

Departamentul Comunicare și CSR

comunicare@rcs-rds.ro

Telefon: +40 31 400 42 44

https://www.digi24.ro/

https://www.facebook.com/Cinematepeca/

.

Cuvinte cheie:  Digi24  CinemaTePeca  Cristian Tudor Popescu 

Imagini

“Operațiunea Monstrul”, comedia – cult a cinefililor români, la CinemaTePeca
“Operațiunea Monstrul”, comedia – cult a cinefililor români, la CinemaTePeca

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.