Comerțul internațional în afara Uniunii susține 1,4 milioane de locuri de muncă în România și 36 de milioane în UE

08 mai 2019, 04.59 - Afaceri   Industrie   Politic  

Bucuresti - 08 mai 2019 -

Cifrele au fost avansate de Ștefan-Radu Oprea la deschiderea lucrărilor reuniunii Trade Economist Network, care a avut loc astăzi la București.

”În prezent, 1,4 milioane de locuri de muncă din România și 36 de milioane de locuri de muncă din UE sunt susținute prin comerțul internațional, cu state terțe. Aceste cifre confirmă importanța politicii comerciale comune europene, iar contribuția tehnică a economiștilor din cadrul DG Trade ( Directoratul General Comerț ) și din statele membre ne ajută să evaluăm impactul deciziilor pe care le luăm”, a afirmat ministrul Ștefan-Radu Oprea, președintele Consiliului Afaceri Externe – Comerț.

Trade Economist Network este o rețea formată din economiști experți în politică comercială din statele membre UE. Aceștia se reunesc de două ori pe an cu scopul de a dezbate și prezenta impactul economic al unor politici comerciale ale Uniunii Europene.

Acesta a fost cel de-al patrulea eveniment dedicat activității UE în domeniul politicii comerciale comune organizat la București pe perioada Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Activitatea economiștilor și experților în domeniul comerțului influențează direct politica comercială comună a UE, deoarece studiile de impact și alte studii relevante sprijină politicienii în luarea unor decizii informate care privesc mediul de afaceri european și pe cei 500 de milioane de cetățeni europeni.

În deschiderea reuniunii, Ștefan-Radu Oprea a prezentat contribuția Președinției române la Consiliul Uniunii Europene și la consolidarea politicii comerciale commune. În cele 4 luni trecute au fost adoptate mandatele de negociere în relație cu SUA privind liberalizarea comerțului cu bunuri, intrarea în vigoare a Acordului de Parteneriat Economic UE – Japonia, aprobarea de către Parlamentul European a Acordului de Comerț Liber și Acordului privind Protecția Investițiilor UE – Singapore,  intrarea în vigoare a Regulamentului privind examinarea investițiilor străine directe în UE și a Regulamentului privind punerea în aplicare a clauzelor de salvgardare bilaterale.

De asemenea se urmăreste semnarea Acordului de Comerț Liber și Acordului privind Protecția Investițiilor UE-Vietnam.

.

Cuvinte cheie:  Ștefan-Radu Oprea  Trade Economist Network  DG Trade  Consiliul Uniunii Europene 

Imagini

Comerțul internațional în afara Uniunii susține 1,4 milioane de locuri de muncă în România și 36 de milioane în UE
Comerțul internațional în afara Uniunii susține 1,4 milioane de locuri de muncă în România și 36 de milioane în UE

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.