Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, despre redeschiderea gropii de gunoi de la Glina: „facem ceea ce trebuie pentru protejarea sănătății populației”

Bucuresti - 01 aprilie 2019 -

Firma care administrează platforma de gunoi de la Glina încearcă de mai mult timp să obțină o nouă autorizație de mediu, însă actele depuse pentru autorizare nu îndeplinesc cerințele legale. Ministrul Sănătății susține că rezultatele studiului întocmit de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) demonstrează că activitatea de la platforma de gunoi Glina impactează sănătatea populației din zonă,  iar concluzia firească este aceea de respingere a cererii de autorizare.


Groapa de gunoi de la Glina rămâne deocamdată închisă, spre bucuria localnicilor exasperați de poluarea și de mirosul insuportabil pe care l-au îndurat în ultimii 15 ani. Tribunalul Ilfov a decis luna trecută, prin hotărâre irevocabilă, suspendarea activității firmei ECOREC, care administra platforma de gunoi, pe motiv că actul de reglementare era expirat încă din 2017. Societatea a contestat, la acea vreme, în instanță, procesul verbal, însă a pierdut și la apel.


Chiar și acum, după închiderea platformei de deșeuri, muntele de gunoi de peste 100 de metri înălțime care se află la o distanță de nici 70 de metri față de casele oamenilor poluează aerul din zonă, care este în continuare greu de respirat.


Sute de reclamații din partea localnicilor au ajuns și pe masa Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, care susține că sunt foarte multe petiții, toate reclamă faptul că există probleme în zona gropii de gunoi, că este un miros de nesuportat în zonă, că există foarte mulți bolnavi, cauza fiind prezența deșeurilor la o distanță foarte mică de locuințe. O parte dintre aceste petiții au fost redirecționate către Direcția de Sănătate Publică Ilfov, care a demarat și niște controale în zona respectivă. Cei de la DSP Ilfov au luat legătura cu medicii de familie din zonă, astfel încât să avem un tablou exact despre riscurile la care sunt expuși oamenii care locuiesc acolo”.  


Studiul de impact asupra sănătății publice realizat de INSP, aflat în subordinea Ministerului Sănătății, nu este favorabil ECOREC, administratorul platformei de gunoi de la Glina


ECOREC a încercat să obțină autorizația de mediu pentru platforma de deșeuri de la Glina în baza unui studiu de impact cu privire la sănătatea publică efectuat de persoane care nu dețin certificările necesare pentru realizarea unui astfel de studiu.


Studiul de impact asupra sănătății publice emis de INSP nu este favorabil ECOREC, acesta fiind motivul pentru care a nu a fost depus în atenția autorităților de reglementare în materie de protecția mediului. În aceste condiții, se poate considera că ECOREC nu a făcut dovada că activitatea platformei de gunoi de la Glina nu impactează sănătatea populației din zonă și, în consecință, se impune, conform legii, respingerea cererii de autorizare a ECOREC.


Platforma de gunoi de la Glina se află la o distanță de circa 70 de metri față de primele case de locuit, fiind astfel încălcate prevederile Ordinului 119/2014, emis de Ministerul Sănătății pentru aprobarea normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață a populației, care prevăd că distanța minimă de protecție sanitară între zonele locuite si depozitele de deșeuri trebuie să fie de 1000 de metri. În cazul gropii de la Glina, această distanță este de aproape 15 ori mai mică.


Administratorii platformei de gunoi cer o nouă autorizație


În prezent, administratorii firmei care se ocupă de groapa de gunoi de la Glina încearcă să obțină o reautorizare pentru redeschiderea acesteia, deși știu că se află la o distanță de 70 de metri de casele de locuit. Dosarul este depus de peste un an și jumătate la APM Ilfov, iar procedura este blocată din cauza lipsei studiului de impact asupra sănătății publice, dar și a poziționării acestei platforme de gunoi la o distanță atât de mică față de casele locuite.


Legea prevede, însă, ca firma care solicită autorizarea să depună și un studiu de impact asupra sănătății publice din care să reiasă, dacă există sau nu riscuri pentru sănătatea oamenilor care locuiesc în apropierea gropii. Acest studiu nu există, în acest moment, în dosar, chiar dacă este obligatoriu. 


Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a realizat în 2018 un astfel de studiu, iar concluziile au fost alarmante și au scos la iveală faptul că cerințele impuse de lege nu sunt respectate.


Sorina Pintea: Credem în deciziile corecte luate cu responsabilitate și asumare. Există o serie de proceduri legale pe care autoritățile de reglementare în materie de protecție a mediului și cei de la Direcția de Sănătate Publică le aplică, astfel încât, eliberarea unei autorizații pentru o platformă de deșeuri, trebuie să țină cont de două obiective majore: respectarea legislației în vigoare și protejarea sănătății populației din zona învecinată activității. Este nevoie de documente legale. Cât timp lucrurile nu sunt conforme cu legislația în vigoare și nu sunt constatate de experți din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, cât timp distanța dintre platforma de deșeuri și casele de locuit este de 70 de metri, se impune respingerea cererii privind reautorizarea gropii de gunoi de la Glina”.


De asemenea, nici studiul emis de societatea privată neautorizată comandat de ECOREC nu este favorabil pentru obținerea autorizației de mediu, acesta prezentând puncte vulnerabile la capitole precum determinarea pulberilor în suspensie, numărul de germeni mezofili aerobi și dinamica acestora sau determinarea gradului de poluare a apei freatice și de suprafață.  Prin urmare, un studiu care să arate impactul asupra sănătății oamenilor, întocmit în conformitate cu legea, lipsește din dosarul de autorizare.


Presiunea administratorilor de la groapa de gunoi Glina este orientată acum către Institutul Național de Sănătate Publică, în sensul modificării concluziilor studiului de sănătate publică privind impactul activității platformei de gunoi asupra sănătății populației din zonă, aceaste modificări fiind, în mod evident, ilegale.


Chiar Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, recunoaște că au fost discuții pe baza acestui studiu, în sensul că nu a mai fost depus de firma solicitantă, pentru că nu ar fi în concordanță cu dorințele lor. Și nici nu are cum să fie, pentru că există o zonă de protecție sanitară prevăzută de lege la 1000 de metri și care, în cazul gropii de gunoi de la Glina, este de doar 70 de metri. Niciun studiu de sănătate publică nu poate demonstra că, la o distanță atât de mică, activitatea unei gropi de gunoi nu impactează sănătatea populației. Este vorba doar despre simpla respectare a legilor și a regulilor, fiind evident că orice decizie trebuie să fie aliniată respectării interesului și sănătății publice”.


Groapa de gunoi a  fost închisă în luna februarie, iar acţionarii societăţii care administrează platforma de deșeuri de la Glina au declarat, în repetate rânduri, că activitatea nu a fost reluată din cauza societăţilor concurente şi a ONG-urilor care pun presiune pe autorităţi pentru a nu fi emisă autorizaţia de mediu.

.

Cuvinte cheie:  Sorina Pintea  groapa de gunoi de la Glina  ECOREC  APM Ilfov 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.