99 de ani de la nașterea renumitului compozitor şi om de teatru Henry Mălineanu

Bucuresti - 25 martie 2019 -

25 martie: la împlinirea a 99 de ani de la nașterea renumitului compozitor şi om de teatru Henry Mălineanu, fundația ce îi poartă numele e mândră să vi-l re-amintească şi să promoveze valorile în care s-a format, a creat și a crezut maestrul.

Talentul autentic, iubirea dezinteresată pentru muzică și artă în general, nobilitatea spiritului și modestia, subscrise unui ideal umanist, l-au definit pe omul și compozitorul Henry Mălineanu. Dedicându-şi viața muzicii autentice, făcând din semnătura sa un gaj de calitate inconfundabil prin finețea, complexitatea și sensibilitatea fără egal ale stilului său, indiferent de genul abordat. Henry Malineanu a fost mai mult decât un artist, a fost un reper de moralitate, de carisma şi umor, un om memorabil.

Născut în București în 1920, Henry Mălineanu studiază în paralel cu liceul la Conservatorul Regal de Muzică sub îndrumarea marilor profesori Cecilia Nitzulescu-Lupu (vioară), Ion Nonna-Otescu (armonie şi contrapunct), Mihail Andricu (muzică de cameră), Theodor Rogalski – orchestrație. Dar, atras din copilărie de ambianța divertismentului, își înființează la numai 16 ani propria formație de jazz numită întâi „Tango”, apoi „Metropol” cu care se produce la radio. Succesul precoce în acest domeniu (nedezminţit apoi de-a lungul anilor) îl va face să-şi îndrepte cariera spre muzica uşoară, revistă, teatru şi film.

Membru al Societăţii Compozitorilor la 18 ani, Henry Mălineanu dirijează şi compune la Teatrele Alhambra si Barașeum, apoi, sub îndrumarea mentorului său, marele compozitor Ion Vasilescu, la Teatrul Gioconda, pentru ca din 1950 să devină director muzical și dirijor la Teatrul Constantin Tănase (al cărui co-fondator, ca „Teatru de estradă”, este). A semnat muzica a peste 40 de spectacole de revistă şi a creat musicaluri plebiscitate de critică şi public precum „Au fost odată… două orfeline ” şi „Bună seara, domnule Wilde !”, vârfuri incontestabile ale genului în Romania. A compus muzică de scenă pentru piesele "Micul infern", "Căruța cu paiate", "Comedie de modă veche" (care se va juca timp de 15 ani !) și multe altele, muzică de film ("Marinică", "Pantoful Cenușăresei" etc), operetă, teatru pentru copii ("Mica sirenă").

Peste 200 de cântece, multe dintre ele nemuritoare slagăre precum "Ce bine ne-nțelegem noi doi !”, „Ce cauţi tu în viaţa mea ?”, "Că doar n-o să trăiesc cât lumea !”, "Pe cine-aș fi iubit, dacă n-ai fi fost tu ?…”, "Primul nostru tango”, „ Marinică”, „Hop și-așa", „Garofița”, "Dragi mi-s cântecele mele”, „Am început să-mbătrânesc", "Aș vrea iar anii tinereții”, "Nu se poate”,  „Ia mai toarnă-un păhărel”, „Zi una mai saltăreaţă”, „Cum am ajuns să te iubesc ?” îi dovedesc talentul de melodist înnăscut şi inegalabil orchestrator.

Fundaţia Henry Mălineanu îşi propune să încurajeze setea de frumos intervenind în toate domeniile artei, cu precădere în cel muzical, prin premii, burse, evenimente şi publicaţii  pentru a păstra vie memoria generozităţii, eleganţei, umorului și profesionalismului acestui reper al culturii româneşti, Henry Malineanu, demn model pentru generațiile viitoare.

YouTube: https://www.youtube.com/user/HenryMalineanu

Facebook: https://www.facebook.com/henrymalineanu.ro/

Web: http://www.henrymalineanu.ro/

.

Cuvinte cheie:  Henry Mălineanu  Fundaţia Henry Mălineanu  

Imagini

99 de ani de la nașterea renumitului compozitor şi om de teatru Henry Mălineanu

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.