Centrul Expozițional ROMEXPO a organizat 6 manifestări de referință care au reunit peste 16.000 de vizitatori

21 martie 2019, 12.37 - Afaceri   Industrie   Evenimente  

Bucuresti - 21 martie 2019 -

Evenimentele lunii au avut loc la ROMEXPO, în perioada 14 – 17 martie, și au atras peste 16.000 de vizitatori. Centrul Expozițional a organizat 5 manifestări cu tematică home & deco: CONSTRUCT – AMBIENT EXPO, ROMTHERM, MOBILA EXPO, EXPO FLOWERS & GARDEN, ANTIQUE MARKET I și un eveniment dedicat modei: MODEXPO I. Timp de 4 zile, vizitatorii au avut ocazia să afle care sunt noutățile în domeniile: construcţii, instalații, amenajări interioare şi exterioare, mobilier și să-și reînoiască garderoba cu produse la prețuri speciale.

CONSTRUCT – AMBIENT EXPO - Târgul internațional de tehnologii, echipamente, utilaje și materiale pentru construcții, amenajări interioare și exterioare, decorațiuni și piscine – a avut un grad de internaționalizare de 47% și a reunit firme de top din 18 țări: Ungaria, Italia, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, Bulgaria, Cehia, Germania, Grecia, Austria, România, Rusia, Slovenia, Spania, Turcia, precum și din China, inclusiv Hong Kong. Acestea au prezentat la ROMEXPO soluții inovative pentru domeniul construcțiilor și amenajărilor interioare. În Pavilionul B2 al Centrului Expozițional au fost expuse sisteme pentru construcţii şi amenajări interioare sau exterioare, utilaje industriale şi echipamente de șantier, servicii de proiectare, consultanţă, design, antreprenoriat şi execuţie. În plus, vizitatorii au beneficiat de consultanță în ceea ce privește amenajarea unui spațiu de lucru sau de locuit.  Menționăm că în cadrul târgului s-au desfășurat și o serie de activități conexe. Dintre ele amintim Conferința „Construct Ambient”, unde 8 speakeri specializați au prezentat și dezbătut Proiectul Construcției Rezidențiale. ROMTHERM - Expoziția internațională pentru instalații, echipamente de încălzire, răcire și de condiționare a aerului - a fost platforma ideală pentru expunerea produselor de calitate din acest domeniu și pentru stabilirea de relații de afaceri. ROMTHERM a avut un grad de internaționalizare de 45% și a reunit companii din 10 țări: Austria, Bulgaria, Croația, Grecia, Ungaria, Italia, România, Serbia, Turcia și Ucraina. Firmele participante au venit la eveniment cu oferte speciale pentru instalații de ventilare, încălzire, alimentare cu apă, instalații tehnologice și termice, produse și echipamente cu rol în securitatea la incendiu. În cele 4 zile de expoziție, vizitatorii specialiști au participat la demonstrații și au beneficiat de consultanță cu privire la produsele de care au fost interesați. ROMTHERM a fost organizat de ROMEXPO împreună cu Camerele de Comerț și Industrie din România. MOBILA EXPOTârgul de mobilă cu vânzare – s-a adresat celor și-au dorit să-și achiziționeze mobilier direct de la firme producătoare sau importatori recunoscuți din domeniu, la prețuri avantajoase. Timp de 4 zile, expozanții au prezentat piese de mobilier pentru diferite stiluri de amenajare, iar vizitatorii au avut ocazia de aleagă dintre ofertele propuse de companii și să discute direct cu cei care proiectează și produc mobilă. De asemenea, cei prezenți au primit sfaturi importante privind tendințele din domeniu. Specialiștii au recomandat alegerea variantelor minimaliste și a culorilor în trend, precum cea a mierii, de nuc închis sau wenge. Tot de la firmele prezente, vizitatorii au aflat că în 2019 stejarul și cireșul sunt cel mai des întâlnite tipuri de lemn, fiind preferate datorită durabilității și aspectului elegant. Manifestarea a fost organizată de ROMEXPO, în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie din România, Asociația Producătorilor de Mobilă din România (APMR) și Asociația Clubul Român de Mobilă (ACRM). EXPO FLOWERS & GARDEN - Expoziţia Internaţională de flori, amenajări peisagistice, horticultură şi grădinărit – a fost manifestarea care a dat culoare Centrului Expozițional ROMEXPO în perioada 14 - 17 martie. Timp de 4 zile, vizitatorii au descoperit cum poți transforma un cadru lipsit de poveste într-un colț unic, plin de culoare, ce înfrumusețează decorul întregii case. Potrivit specialiștilor, chiar dacă vorbim de o grădină amenajată într-o curte sau pe un balcon, cu puțină atenție și cu un minim de efort putem transforma un spațiu neinteresant, într-un loc suprinzător. Astfel, producători, comercianţi, horticultori, arhitecţi peisagişti și specialişti în unelte şi ornamente de gradină, au fost prezenți la EXPO FLOWERS & GARDEN cu produse și sfaturi utile privind îngrijirea grădinilor, pomilor, arbuştilor și florilor. Arbori și arbuști ornamentali, pomi fructiferi, plante exotice, aranjamente speciale, dar și ghivece, jardiniere și accesorii pentru gradină au fost expuse în cadrul EXPO FLOWERS & GARDEN la oferte avantajoase. Manifestarea a fost organizată de ROMEXPO împreună cu Camerele de Comerț și Industrie din România. Tot în perioadă 14 – 17 martie 2019, în Pavilionul B1 al Centrului Expozițional a avut loc ediția de primăvară a ANTIQUE MARKET – manifestarea care expune obiecte ce au în spate povești spectaculoase. Expozanții au adus la ROMEXPO piese de mobilier și decorațiuni interioare, artă plastică, obiecte personale și de colecție, argintărie și porțelanuri, bijuterii vechi și jucării, majoritatea având în spate un trecut istoric și o semnificație aparte. Astfel, vizitatorii au achiziționat la prețuri speciale tipărituri vechi - publicaţii şi cărţi, scrisori, ilustraţii şi fotografii, bijuterii şi ceasuri, arme de colecţie, jucării de epocă şi miniaturi, tablouri, gravuri, desene. Manifestarea a fost organizată de ROMEXPO împreună cu Camerele de Comerț și Industrie din România. MODEXPO - Expoziția internațională de țesături textile, îmbrăcăminte, pielărie, blănărie, încălțăminte și marochinărie, accesorii – o manifestare dedicată industriei textilelor din România - a reprezentat platforma perfectă pentru lansarea și vânzarea de noi produse. În perioada 14 – 17 martie, la ROMEXPO, vizitatorii au găsit piese vestimentare, încălțăminte, produse unice - handmade și au beneficiat de mari reduceri. De asemenea, pe perioada evenimentului, cei prezenți au primit sfaturi în legătură cu tendințele în modă pentru 2019. Aceștia au aflat de la specialiști că anul acesta culorile la modă sunt rozul pudrat, burgundy, lila și albastru marin, iar ele trebuie purtate în combinații clasice care să scoată în evidență trăsăturile feței și ale siluetei. În plus, MODEXPO a prezentat și numeroase servicii care au venit în întâmpinarea cerințelor de afaceri ale managerilor și antreprenorilor din domeniu. Evenimentul a fost organizat de ROMEXPO împreună cu Camerele de Comerț și Industrie din România. Cele 6 manifestări s-au bucurat și de o prezență constantă pe toate canalele media: ·număr apariții TV: 344;· număr apariții Radio: 919;· număr apariții online (presă online și rețele de socializare): 13.688.603;· număr apariții print 69;·număr apariții outdoor: 69.Pentru informaţii destinate presei: Oana Netbai - PR Specialist ROMEXPO



 



mailto: pr@romexpo.ro, Tel: 0758/ 837 759 sau +40 21 207.70.00/ int. 1221


.

Cuvinte cheie:  ROMEXPO  CONSTRUCT – AMBIENT EXPO  ROMTHERM  MOBILA EXPO  EXPO FLOWERS & GARDEN  ANTIQUE MARKET I  MODEXPO I 

Imagini

Centrul Expozițional ROMEXPO a organizat 6 manifestări de referință care au reunit peste 16.000 de vizitatori
Centrul Expozițional ROMEXPO a organizat 6 manifestări de referință care au reunit peste 16.000 de vizitatori
Centrul Expozițional ROMEXPO a organizat 6 manifestări de referință care au reunit peste 16.000 de vizitatori
Centrul Expozițional ROMEXPO a organizat 6 manifestări de referință care au reunit peste 16.000 de vizitatori
Centrul Expozițional ROMEXPO a organizat 6 manifestări de referință care au reunit peste 16.000 de vizitatori

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.