Hipodromul Ploieşti, în mare formă în 2018

Ploiesti - 28 decembrie 2018 -

După un start mai degrabă timid în 2017, Hipodromul Ploieşti a sprintat decisiv în 2018, remarcându-se prin profesionalizare pe toate planurile: printre altele, cursele au fost omologate şi s-a putut în sfârşit paria pe ele.

Dintr-un total de 16 reuniuni hippice, hipodromul se poate mândri cu două curse înscrise în calendarul internaţional, Wathba Stallions Cup şi Heritage Cup. Competiţiile, dedicate cailor pur sânge arab, sunt sponsorizate de familia regală Al Nahyan, din fruntea Emiratelor Arabe Unite. Din păcate, câştigătorii n-au fost din România, caii şi jocheii noştri ratând ocazia de a participa la Wathba Stallions Cup, cursa de cai pur sânge arab cea mai importantă din lume, desfăşurată pe Hipodromul Abu Dhabi Equestrian Club.

Cursele din calendarul intern au culminat, în penultima etapă, cu Derby-ul de Trap al României, dominat copios de Speedy Nobel, condus de jocheul Gheorghe Vasile.  Ultima etapă a sezonului, Criteriul de Fond, a reuşit cotarea la pariuri a două curse, Fortuna Gold şi Fortuna Silver.

Sfârşitul sezonului a mai adus o premieră, cursele demonstrative de ogari englezi.

Premiile din anul 2018 au totalizat  85.160 lei, 18.900 lei provenind din sponsorizări, Pe lângă asta, s-au vândut 12.245 bilete.

Din cele şase show-uri hipice, cele mai gustate au fost numărul clasic de dresură acrobatică al maestrului Filimon Iordache, cunoscut din filmele cu haiduci, precum şi numărul de dresură în libertate al lui Miron Bococi, un dresor român din Spania, care a revoluţionat genul.

În timp ce cursele de ponei au făcut furori printre cei mici, licitaţia din 29 septembrie a 60 de cai care s-au vândut cu sume între 4500 de euro şi 2000 de euro a fost un succes în primul rând pentru proprietarii de cai – unul dintre aceştia declarând că, în România, caii sunt subevaluaţi ca preţ.

Toate aceste schimbări şi îmbunătăţiri ale programului au triplat numărul spectatorilor în 2018: „Ca viceprimar, m-am implicat personal în diversificarea programului hipodromului, sprijinind orice iniţiativă care mi s-a părut relevantă şi mă bucur să văd că numărul spectatorilor s-a triplat. Două lucruri m-au mobilizat să fac asta: cei 17 milioane de euro investiţi în refacerea hipodromului şi mândria că Ploieştiul are singurul hipodrom din ţară. Invit, pe această cale, posesorii de cai de curse din ţară să închirieze boxe în incinta hipodrumului. Costul pentru găzduirea unui cal în boxele acestuia este, zic eu, modest: 150 lei lunar. În momentul acesta sunt ocupate 150 si mai sunt disponibile 39 de boxe”, a declarat viceprimarul Cristian Ganea.





.

Cuvinte cheie:  Hipodromul Ploiesti  hipism  Derby-ul de Trap al Romaniei  Filimon Iordache  Cristian Ganea 

Imagini

Hipodromul Ploieşti, în mare formă în  2018
Hipodromul Ploieşti, în mare formă în  2018
Hipodromul Ploieşti, în mare formă în  2018
Hipodromul Ploieşti, în mare formă în  2018

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.