Gala Medici și Inimi, pe 23 noiembrie, la Palatul CEC

19 noiembrie 2018, 01.20 - Sănătate   Evenimente  

Bucuresti - 19 noiembrie 2018 -

Gala Medici și Inimi 2018 este un eveniment dedicat echipelor medicale care au operat în ultimii ani la București, Iași și Cluj peste 700 de copii cu malformație cardiacă, în cadrul programului de cardiologie și cardiochirurgie pediatrică, program realizat în parteneriat cu San Donato Hospital Group din Italia.

La Gala de la Palatul CEC vor participa atât medicii coordonatori din cadrul programului, cât și membrii echipelor medicale, lideri ai specialităților medicale, reprezentanți ai lumii medicale, ai mediului universitar și academic, reprezentanți ai mediului instituțional și diplomatic.

Din lista invitaților: JAMES GEORGES, Director al Departamentului de Dezvoltare Internațională, San Donato Hospital Group; PROF. ALESSANDRO FRIGIOLA, Președintele Asociației „Bambini Cardiopatici nel Mondo"; DR. YOUSSEF TAMMAM, Coordonatorul programului de cardiologie și cardiochirurgie pediatrică, realizat în parteneriat cu San Donato Hospital Group, la București, Iași și Cluj; DR. ADRIAN MOLNAR, Director Medical, Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu", Cluj-Napoca; PROF. GRIGORE TINICĂ, Manager, Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I. M. Georgescu”, Iași; DR. CĂTĂLIN CÎRSTOVEANU, Șeful Secţiei de Terapie Intensivă nou născuţi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodovska Curie", București;  ALEX POPA, Președinte, Asociația „Inima Copiilor".

"Programele Internaționale de Cooperare reprezintă una dintre cele mai importante și prestigioase activități pe care IRCCS Policlinico San Donato le desfășoară încă de la începutul anilor 1990 în parteneriat cu organizații non-profit precum Bambini Cardiopatici nel Mondo, cu privire la boli cardiovasculare și cardiace congenitale. De-a lungul anilor, am dezvoltat o strategie nouă de colaborare îndreptată către implicarea, nu doar a guvernelor, ci și a actorilor și a autorităților locale, din moment ce modelul nostru este un mod alternativ de cooperare între oamenii care, la fel ca și noi, sunt dornici să îmbunătățească accesul la facilitățile de îngrijire medicală în Nordul Africii, Orientul Mijlociu, Europa de Est etc. Din 1993 până în prezent, am desfășurat mai mult de 380 de misiuni, am tratat în jur de 3000 de pacienți din străinătate și am instruit în jur de 340 de medici și de asistenți. Din 2013 am inițiat un program medical pentru cardiologie pediatrică și chirurgie cardiacă între IRCCS Policlinico San Donato și Ministerul Sănătății din România, Asociația Inima Copiilor și Bambini Cardiopatici nel Mondo. Misiunea acestei colaborări este îmbunătățirea facilităților medicale, a programului educațional, de instruire și științific în favoarea personalului local. Până acum, rezultatele programului sunt: 60 de misiuni efectuate; 5 workshop-uri internaționale despre cardiologie, chirurgie cardiacă și neonatologie în Iași și Cluj; 500 de pacienți au avut șansa să fie tratați local în timpul misiunilor chirurgicale sau la noi la IRCCS Policlinico San Donato, profitând de transferul de urgență la Milano, chiar și a nou-născuților intubați; 50 de doctori și asistenți au participat la un program de instruire la IRCCS Policlinico San Donato în Departamentul Cardiovascular; Instruirea personalului medical și paramedical în cadrul workshop-urilor științifice și a misiunilor chirurgicale desfășurate (peste 150 de medici și asistenți au participat la programul de instruire local sub supravegherea experților noștri)" - au declarat reprezentanții Grupului San Donato.

Gala Medici și Inimi este un concept creat de BORO PR & COMMUNICATION și face parte din seria evenimentelor internaționale și a proiectelor de comunicare pentru sănătate din portofoliul agenției, proiecte prezentate pe
www.SpatiulMedical.ro 

Master Partner: Gruppo Ospedaliero San Donato

Parteneri: CEC Bank, Philips, Linde

Agenția de comunicare BORO PR & COMMUNICATION se numără printre finaliștii Romanian PR Award 2018, competiție aflată la a XVI-a ediție, ediție care “s-a bucurat de susținerea unui juriu internațional de top, reunind competențe în comunicare din SUA, Marea Britanie, Germania, Italia, Suedia, Cehia, Olanda, Serbia, Rusia și România. Romanian PR Award s-a impus în ultimii ani drept cel mai important eveniment de recunoaștere a excelenței în domeniul comunicării de afaceri din România”.


www.spatiulmedical.ro/medicisiinimi



  www.facebook.com/SpatiulMedical


 


Contact:



health@borocommunication.ro


 


 

.

Cuvinte cheie:  Gala Medici si Inimi  Palatul CEC  San Donato Hospital Group  BORO PR & COMMUNICATION  

Imagini

Gala Medici și Inimi, pe 23 noiembrie, la Palatul CEC

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.