România încearcă să profite de planul chinezesc de creştere a importurilor

07 noiembrie 2018, 03.36 - Afaceri   Industrie   Politic   Evenimente  

Bucuresti - 07 noiembrie 2018 -

După vizita oficială la Beijing de săptămâna trecută,  ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat Ştefan-Radu Oprea şi-a continuat turneul diplomatic la Shanghai, unde a participat la China International Import Expo, primul târg internațional destinat exclusiv importurilor chinezeşti.

La târg, ministrul Oprea s-a întâlnit cu He Baoxiang, vice-guvernatorul provinciei Hunan. Cei doi oficiali au semnat un memorandum în domeniul investițiilor între Departamentul de Comerț al Provinciei Hunan și Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, stabilindu-se totodată domeniile unde s-ar putea face parteneriate, respectiv în infrastructură, agricultură și industrie.

Ministrul Oprea a vorbit despre potențialul exporturilor românești, oportunitățile de afaceri în România, precum și despre importanţa portului Constanța în schimburile comerciale dintre Uniunea Europeană şi China. He Baoxiang și-a arătat disponibilitatea pentru creșterea importurilor din România, în contextul în care președintele Xi Jinping a anunțat luni reducerea taxelor vamale pentru firmele străine, creşterea importurilor şi susținerea comerțului mondial liber.

Provincia Hunan din sudul Chinei se află în avangarda inovației tehnologice, cu peste 100 de universități, fiind una dintre cele mai dezvoltate regiuni ale Chinei, cu un PIB de peste 500 miliarde de USD. În prima jumătate a acestui an, volumul schimburilor comerciale dintre provincia Hunan și România a fost de 22,55 milioane de USD, într-o creştere spectaculoasă de 112,59%.

Tot la China International Import Expo, Ştefan-Radu Oprea a participat la un panel de discuții unde a vorbit despre priorităţile României în privinţa comerțului, după ce va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene la începutul anului viitor. De asemenea, ministrul Oprea a avut o întâlnire cu o delegație oficială a orașului Ningbo, iar miercuri a luat parte la evenimente de promovare şi discuţii cu oficiali şi oameni de afaceri din provinciile Fengxiang și Liaoning.

Din punct de vedere diplomatic, 2018 a reprezentat pentru Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Antreprenoriat şi Comerţ un an dens, ministrul Oprea promovând afacerile româneşti în peste 8 ţări, printre care Japonia, Germania, Bulgaria, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Vietnam şi China. Turneul oficial al ministrului se va încheia în decembire la Paris, unde Ştefan-Radu Oprea va lua parte la un un forum de afaceri.

Prin aceste acţiuni, ministerul speră să atragă un aflux masiv de investiţii străine în România, să crească încrederea în predictibilitatea mediului nostru de afaceri şi, mai ales, să deschidă drumul firmelor româneşti pe pieţele internaţionale pentru a echilibra balanţa deficitului comercial. "Obiectivele mele sunt foarte clare: promovarea mediului de afaceri românesc, atragerea de investiţii străine şi impulsionarea exporturilor româneşti", a declarat ministrul.

.

Cuvinte cheie:  Stefan-Radu Oprea  He Baoxiang  Hunan  China  Ministerul pentru Mediul de Afaceri  Comerţ şi Antreprenoriat 

Imagini

România încearcă să profite de planul chinezesc de creştere a importurilor
România încearcă să profite de planul chinezesc de creştere a importurilor

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.