Unior Tepid confirmă prezența la Târgul Tehnic Internațional de la București și în acest an

04 octombrie 2018, 10.30 - Afaceri   Industrie   Tehnologie   Evenimente  

Bucuresti - 04 octombrie 2018 -

Ca în fiecare an, compania Unior Tepid va fi prezentă și în această toamnă la Târgul Tehnic Internațional de la Bucuresti, ce se va desfășura în cadrul complexului expozițional Romexpo, în perioada 10 – 13 octombrie 2018.

Cu toate că mediul economic românesc nu este momentan caracterizat ca fiind unul motivant și că anvengura acestui eveniment este în continuare în scădere, prezența celor de la Unior Tepid în cadrul Târgului este motivată de întâlnirile cu distribuitorii, în cadrul pavilionul B1, pe o suprafață de 168mp. Această prezență se va concretiza mai puțin prin expunerea produselor noi și mult mai mult prin supunerea la încercari a acestora, testare ce va fi posibilă cu ajutorul diverselor standuri de probe și dispozitive,astfel :

•    La deschiderea Târgului, un clește cu tăiș diagonal Unior va începe tăierea unui colac de sârmă galvanizată (diametru 2.0 mm, rezistență la rupere 220 kg), urmând să se cuantifice numărul de tăieri pe un display conectat la device.

•    Se va verifica și măsura cuplul de strângere la pistoalele pneumatice. În special, conformitatea cu informațiile înscrise în documentațiile tehnice și pe ambalaje.

•    Comparație pentru viteza de găurire a doua burghie pentru metal la prima gaură, în același timp și în același material.

•    Se vor încerca la moment, chiar până la deformare, t-uri de forță, surubelnițe, chei etc

În mod evident, se va insista pe performanțele produselor noi și pe facilitățile pe care le aduc acestea, comparativ cu modele ușor desuete.

Nu mai puțin adevărat, este faptul ca totul se circumscrie eforturilor pe care le fac si alți confrați cu scule de calitate industrială, la nivel internațional, de a deosebi produsul de consum în regim intens de exploatare, de cel utilizat ocazional, îndeosebi de uz casnic. Se va insista pe respectarea normelor de securitate a muncii, pe trasabilitatea sculelor, pe durata de viață, pe garanții, fiabilitate, confort, anduranță,etc.

Standul este organizat ‘open space’, permițând utilizatorilor să se implice în demonstrații, participând personal la testări, evaluare și chiar la…multe concursuri organizate ‘ad hoc‘.

Toate acestea, cu respectarea deontologiei și eticii profesionale.

În cadrul standului se vor găsi și diverse noutăți video ale partenerilor și furnizorilor, planșe digitalizate, precum și diverse prezentări interactive pe ecrane touchscreen.

În premieră, lansarea catalogul CNS se va face cu ocazia Târgului, începand cu prima zi, respectiv miercuri, 10 octombrie 2018. Acesta va fi prezentat pe ateliere, atât ca organizare, index și mod de căutare, cât și ca instrument de asumare a datelor tehnice, a condițiilor comerciale de livrare, retur si garanții. De asemenea, se va prezenta conceptul privind oferta lărgită a firmei Unior Tepid, din care catalogul tipărit este componenta de ‘greutate’, fiind complet acoperit cu stoc. Noul catalog pune la dispoziția clienților peste 900 de pagini în care se regăsesc peste 50 de branduri europene de top, branduri ce sunt reprezentate de Unior Tepid în regim de exclusivitate. Suplimentar celor 900 de pagini, Unior Tepid pune la dispoziția clienților alte 400 000 de repere, disponibile la cerere; cataloagele complete ale furnizorilor se vor găsi la stand și se vor elibera atât dealerilor fideli cât și colaboratorilor acestora.

Compania Unior Tepid a fost înființată în anul 2000 și este distribuitor exclusiv în România pentru una din cele mai importante firme de producție din Slovenia (Unior) precum și pentru alte 50 de branduri de scule recunoscute la nivel internațional. Deținând o gamă largă de produse precum și oferte tarifare deosebit de competitive, firma Unior Tepid a reușit să se impună ca leader pe piața sculelor de mână industriale.

Contact:

Tel: +40 268 318 430; +40785 222 660


E-mail: tepid@tepid.ro ; tepid.plb@tepid.ro


Website: www.sculeserioase.ro







 

.

Cuvinte cheie:  Unior Tepid  Targul Tehnic International  Romexpo  catalogul CNS  

Imagini

Unior Tepid confirmă prezența la  Târgul Tehnic Internațional de la București și în acest an

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.