Turism în ariile naturale dunărene

16 februarie 2010, 10.14 - Evenimente   Mediu  

Bucureşti - 16 februarie 2010 - Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (A.R.B.D.D.) a participat, în luna ianuarie 2010, la Întâlnirea Grupului de Lucru Turism din cadrul proiectului DANUBEPARKS Danube River Network of Protected Areas – Development and Implementation of Transnational Strategies for the Conservation of the Natural Heritage at the Danube River, Reţeaua de Arii Protejate Dunărene – Dezvoltarea şi Implementarea de Strategii Transnaţionale pentru Conservarea Patrimoniului Natural al Dunării.

Reuniunea a avut loc în Parcul Natural Kopacki-Rit din Croaţia şi a fost organizată în comun cu Parcul Naţional Duna-Drava din Ungaria. La întâlnire au participat reprezentanţii tuturor partenerilor de proiect şi a oferit posibilitatea de a discuta, pentru prima dată în comun, toate activităţile transnaţionale care vor fi începute în anul 2010: Festivalul Dunării organizat de Parcul Naţional Duna-Drava, Cursuri comune de instruire specifice în limba engleză şi aspecte internaţionale privind protecţia mediului în ariile naturale dunărene, Workshop-uri cu experţi în turism, crearea de noi hărţi turistice, precum şi organizarea concursului de artă şi a expoziţiei itinerante "O Şansă Dunării Albastre".

Excursiile în teren din Parcul Naţional Duna Drava şi Parcul Natural Kopacki-Rit, precum şi prezentarea referitoare la activităţile de turism din Parcul Natural Kopacki-Rit, au oferit o perspectivă asupra managementului vizitatorilor din cele două zone protejate vizitate. A fost prezentat primul proiect-pilot al Parcului Naţional Duna-Drava realizat în cadrul proiectului DANUBEPARKS: amenajarea traseului de studiu Beda-Karapansca cu panouri de informare.


Informaţii suplimentare privind proiectul DANUBEPARKS

Proiectul DANUBEPARKS- Reţeaua de Arii Protejate Dunărene – Dezvoltarea şi Implementarea de Strategii Transnaţionale pentru Conservarea Patrimoniului Natural al Dunării se implementează în perioada 1.03.2009 – 29.02.2012.

Pe baza parteneriatelor existente între Ariile Protejate din lungul Dunării şi urmare apelului lansat prin „Declaraţia de la Tulcea” din aprilie 2007 s-a înfiinţat „Reţeaua de Arii Protejate a Fluviului Dunărea” ca bază pentru dezvoltarea de măsuri transnaţionale.

Aplicantul şi partenerul lider este Nationalpark Donau-Auen GmbH, din Austria. ARBDD este singurul partener din România alături de alţi parteneri din: Slovacia, Bulgaria, Ungaria, Croaţia, Serbia, Germania.

În cadrul proiectului se vor elabora strategii comune, cerinţe comune de management şi monitoring şi planuri de acţiuni transnaţionale de conservare pentru „specii umbrelă”, precum şi activităţi de marketing pentru turismul naturii. Se vor realiza proiecte pilot transfrontaliere şi vor fi iniţiate proiecte de continuare a acestora. Conform abordării trans-sectoriale în administrarea schimbului cultural în cadrul ariilor protejate, Festivalurile Natura Dunării, expoziţiile şi media vor invita o gamă largă de public să se alăture proiectului.

Implementarea tuturor activităţilor din pachetele de lucru ale proiectului se bazează pe cooperarea ştiinţifică şi operaţională în grupurile de lucru existente ale căror întâlniri asigură cooperarea activă şi armonizarea tuturor activităţilor.

Proiectul a obţinut finanţare în cadrul Programului de Cooperare Transnaţională Europa de Sud-Est (SEE), bugetul total al Proiectului fiind de 2.720.950 euro. Bugetul total pentru ARBDD este de 662.500 euro, din care contribuţia ERDF pentru ARBDD este de 563.125 euro, contribuţia proprie a ARBDD fiind de 13.250 euro.

Relaţii suplimentare se găsesc pe pagina web a proiectului: www.danubeparks.org

Guvernator,
Grigore BABOIANU

Grigore Baboianu, Manager de proiect, T: +40 240 518945, E: gbaboianu@ddbra.ro, www.ddbra.ro

Gabriela Aniţei, Responsabil Pachet Lucru 7- Turism, T: +40 240 518924,
E: aniteigabriela@yahoo.com

http://www.danubeparks.org/

Cuvinte cheie:  Danubeparks  mediu  proiect 

Imagini

Turism în ariile naturale dunărene
Turism în ariile naturale dunărene
Turism în ariile naturale dunărene

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.