PACK EXPO REPORT 2018: ţinută şi calitate europeană la cea mai mare expoziţie de packaging din regiune

24 mai 2018, 11.00 - Industrie   Tehnologie   Mediu  

Bucuresti - 24 mai 2018 -

Pack Expo 2018 (16-19 mai, Romexpo) a confirmat încă o dată nivelul şi ţinuta de calitate a celei mai mari expoziţii dedicate ambalajelor şi soluţiilor de ambalare din Europa de Sud-Est.

În cadrul expoziţiei au avut loc lansări de produse şi echipamente inovatoare expuse în premieră în România: TL 650 Webomatic (traysealer), premiat la Anuga FoodTech, maşina de tipărit digitală Digital ONE de la Mark Andy, echipamentul de stretch hood de la iHope, masa de tăiere Esko Kongsberg C44, VideoJet 1860 - cel mai avansat sistem de marcare cu jet de cerneală, inovaţii în materie de ambalaje reciclabile 100%.

“Eu cred, din ceea ce am observat, că există un interes în a creşte această piaţă, în a aduce informaţie tehnică şi de calitate, iar partenerii cu care lucrez (care sunt din mai multe zone, Elveţia, Danemarca, Germania) mi-au spus că Pack Expo are un nivel şi o ţinută de calitate, comparativ cu alte târguri” - Horaţiu Aurelian Martin, fondator iHope Real România, prezent pentru prima dată la Pack Expo.

"Pack Expo este un târg specializat pentru ambalare, este binevenit şi important pentru ţara noastră, pentru că oamenii trebuie să ştie care sunt trendurile în ambalare la nivel mondial." - Mihai Ciobanu, director general ULMA Packaging România.

În prima zi de expoziţie a avut loc şi Conferinţa Naţională pe teme de mediu “Deşeurile de ambalaje: tendinţe vs.eficienţă”, care s-a bucurat de prezenţa unor speakeri de top şi a unui public numeros (peste 120 de persoane). Taxa pe ambalaj, managementul deşeurilor, dar şi tehnologiile inovatoare folosite în producţia de ambalaje şi etichete au fost principalele teme dezbătute în cadrul conferinţei de reprezentanţi ai Ministerului Mediului, preşedinţi de asociaţii, distribuitori de echipamente, producători de ambalaje şi etichete.

Tot în cadrul târgului au fost decernate şi premiile Romanian Packaging Awards, concursul dedicat ambalajelor şi etichetelor produse în România:

•    Categoria Ambalajul din carton ondulat (pentru retail) al anului: Strauss Welcome Kit” (RONDOCARTON)

•    Ambalajul flexibil al anului: “Bottle Bag” (EXONIA HOLDING)

•    Ambalajul din carton compact al anului: “Ghiozdanul Back To school”, (MAYR MELNHOF PACKAGING România)

•    Eticheta anului: “SAMARO” (ROMPRIX EXIM SRL)

•    Ambalajul rigid din mase plastice al anului:
juriul a decis să nu acorde un premiu la această categorie, întrucât produsele înscrise în concurs nu s-au ridicat la standardele de calitate impuse de regulament.

Concursul de reţete pentru ready meal YOUNG CHEF by Angst & ULMA a fost câştigat de Ioana Bogdan (33 de ani, jurist). Tânăra a primit titlul şi trofeul YOUNG CHEF, premiul de 1000 de euro, un abonament pe 12 luni la revista “Gastromedia” şi un interviu în următorul număr al revistei, de după eveniment.

A fost o experienţă extraordinară, m-am bucurat foarte tare că în finală am ajuns două femei, asta a fost cred că prima bucurie pentru ziua de ieri. Mulţumim juriului că ne-a dat posibilitatea să gătim într-un număr mai mare şi să-i bucurăm pe cât mai mulţi dintre cei care au fost astăzi prezenţi la acest eveniment. Sunt fericită, bineînţeles, juriul a fost la mare înălţime, spectatorii, organizatorii. Per total, a fost o experienţă senzaţională care va dăinui pe viaţă“, a declarat Ioana Bogdan la finalul concursului. Finala YOUNG CHEF a avut loc pe 19 mai 2018, în cadrul Pack Expo 2018.

***

Pack Expo, expoziţia de ambalaje şi soluţii de ambalare din Europa de Sud–Est, este organizată de EUROEXPO Fairs şi ROMEXPO Bucureşti.

Despre EUROEXPO

EUROEXPO Fairs este cea mai mare companie privată din România, specializată în organizarea de târguri, expoziţii şi evenimente speciale. Cu o experienţă de peste 15 ani în organizarea de târguri şi expoziţii noi, compania a înregistrat un trend ascendent şi a reuşit să crească anual atât numărul expozanţilor, cât şi pe cel al vizitatorilor.

Prin intermediul târgurilor organizate
(
Metal Show, Baby Boom Show – ediţiile de primăvară şi toamnă, PRINT&SIGN, Corporate Gifts Show, Pack Expo, Expo Plast, Cleaning Show, Textile Technology Show), compania a realizat o platformă profesională de comunicare între reprezentanţi ai mii de companii din România şi din străinătate, poziţionând compania în vârful clasamentului celor mai buni organizatori de evenimente.

Târgurile şi expoziţiile EUROEXPO oferă cadrul propice pentru interacţionare, evenimente conexe informative şi proiecte menite să impulsioneze dezvoltarea economică.

Despre ROMEXPO

ROMEXPO S.A. este liderul industriei româneşti de târguri şi expoziţii, care îmbină tradiţia cu experienţa şi calitatea de nivel internaţional, toate în beneficiul expozanţilor şi vizitatorilor specialişti care, an de an, confirmă buna reputaţie a firmei. Compania este recunoscută şi pe plan internaţional, fiind membru cu drepturi depline al Asociaţiei Mondiale a Industriei de Expoziţii – UFI, al Alianţei Târgurilor din Europa Centrală – CEFA, al Uniunii Internaţionale de Raportare a Statisticilor Expoziţiilor – CENTREX şi al Asociaţiei Organizatorilor de Târguri Agricole din Europa – EURASCO.


.

Cuvinte cheie:  Pack Expo 2018  iHope Real Romania  ULMA Packaging  Deseurile de ambalaje  Euroexpo 

Imagini

PACK EXPO REPORT 2018: ţinută şi calitate europeană la  cea mai mare expoziţie de packaging din regiune

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.