PMP cere public tripletei Dăncilă-Vasilescu-Teodorovici ca, împreună cu fiecare ministru, până la data de 15 mai 2018, să vină cu soluția definitivă, corectă și finală pentru Legea salarizării unitare

24 aprilie 2018, 02.20 - Politic   Social  

Bucuresti - 24 aprilie 2018 -

În ultimul Program de guvernare 2018-2020 asumat de Guvernul PSD-ALDE  se arată că - “Pentru a putea cere profesionalizarea și responsabilizarea angajaților din sistemul bugetar, am adoptat și a fost promulgată Legea salarizării unitare, care va asigura o remunerare decentă și echitabilă a personalului din sectorul public.”

Într-adevăr, proiectul Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care a fost inițiat de 205 deputati și senatori PSD și ALDE, a fost adoptat încă din anul 2017. “Este o lege care va face istorie. Este un act istoric votul de astăzi.”, declara Liviu Dragnea la acel moment. Nici Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu nu se lăsa mai prejos. Acesta aprecia că “legea salarizării este una foarte generoasă şi cred că îşi atinge obiectivele şi sper ca pe lângă salariile bine plătite să avem şi o creştere substanţială a calităţii serviciilor publice, fie că vorbim de sănătate, fie că vorbim de învăţământ. Acum pot şi cetăţenii, în mod logic şi natural, să emită pretenţii”.

Numai că, nu după mult timp, cetățenii au emis “pretenții” chiar cu privire la conținutul legii. Și au început să iasă în stradă. Și se anunță din ce în ce mai mulți.

Reforma din domeniul salarizării bugetarilor este un dezastru. Legea își încalcă propriile principii - principiul nediscriminării și principiul egalităţii. Pe de o parte, protestatarii reclamă inechităţi majore şi lipsa unei practici unitare.

Cum îşi poate imagina Lia Olguţa Vasilescu că lucrurile sunt normale când unor medici le cresc salariile cu 50%, în timp ce altora le rămân pe loc, iar asistentelor le scad cu 20% - 30%?”, a declarat deputatul PMP Petru Movilă.

Acesta a adăugat că politica ministrului Muncii și al justiției sociale îi pune pe români să se lupte unii împotriva celorlalţi. În plus, parlamentarul PMP consideră că, pe de altă parte, majorarea anvelopei salariale este nesustenabilă, mai ales că nu există practică unitară – banii nu vin numai de la minister; vin, în foarte multe cazuri, de la administraţiile locale. Și, culmea ignoranței, Dăncilă, peste ministrul Sănătății, a convocat la Guvern directorii de spitale, ca și cum s-ar fi dat alarma, de pe o zi pe alta. Chemați pentru ca să nu audă nimic altceva decât povești şi să plece aşa cum au venit, cu problemele nerezolvate.

Doamnelor și domnilor miniștri, dacă nu veți veni cu soluția definitivă, corectă și finală pentru Legea salarizării unitare într-un timp cât mai scurt, trebuie să vă dați demisia. Trebuie să vă asumați răspunderea pentru legea dezastruoasă pe care ați dat-o populației. Pentru că nimeni nu a învrăjbit atât de tare românii între ei. Este momentul ca toate prevederile discriminatorii și injuste să devină istorie. În caz contrar, Guvernul PSD-ALDE trebuie să devină istorie”, a mai spus deputatul PMP Petru Movilă.

 

.

Cuvinte cheie:  PMP  legea salarizarii unitare  Petru Movila 

Imagini

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.