Smiley - #confesiune la Buzău

15 martie 2018, 03.38 - Monden / Lifestyle   Evenimente  

Bucuresti - 15 martie 2018 -

Pe 15 martie, la Hotel Pietroasa din municipiul Buzău, a avut loc conferința de presă ce anunță evenimentul din 18 martie, #confesiune, un concert care îl va avea drept protagonist pe cel mai îndrăgit artist pop al momentului, Smiley. La conferință au fost prezenți membri ai echipei Spectaculis, precum și o invitată specială care va urca pe scenă duminică, Dora Gaitanovici.

Dora Gaitanovici a declarat că are emoții, dar că se simte inspirată de faptul că va concerta pe aceeași scenă cu un artist atât de cunoscut precum Smiley. La doar 17 ani, Dora este considerată deja de către mulți liderul valoric muzical al generației sale. A câștigat peste 40 de trofee și premii la festivaluri naționale și internaționale și a bătut toate recordurile de performanță. Anul acesta a fost finalistă a Selecției Naționale Eurovision, unde a ocupat locul 6 cu piesa proprie ”Fără Tine”.

În cadrul conferinței, organizatorii și-au arătat aprecierea față de publicul buzoian, atât de receptiv la evenimentele muzicale. De asemenea, au mai declarat faptul că admiră cererea de cultură și de entertainment și că își doresc să revină în oraș și cu nume ale scenei internaționale.

Cu ocazia conferinței, organizatorii au oferit 100 de bilete copiilor merituosi dintr-un centru de plasament local pentru a susține integrarea și participarea lor la evenimente precum acesta.

Bilete pentru concertul care va avea loc pe 18 martie, începând cu ora 18:00, se pot încă găsi la casa de bilete a Sălii Sporturilor din Buzău, la Teatrul George Ciprian și online pe ticketnet.ro.

.

Cuvinte cheie:  Smiley  Teatrul George Ciprian  

Imagini

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.