Avocații Radu și Asociații SPRL, în colaborare cu EY România, obțin o soluție de referință la Curtea de Justiție a Uniunii Europene în materia dreptului nerezidenților de a obține rambursarea TVA. Soluția instanței europene în cauza C-441/16

25 septembrie 2017, 03.16 - Afaceri  

București - 25 septembrie 2017 -

Echipa de avocați a Radu și Asociații SPRL condusă de Emanuel Băncilă, în colaborare cu departamentul de taxe indirecte al EY România condus de Jean Marc Cambien, a asistat cu succes SMS group GmbH în procedurile în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, obținând invalidarea practicii eronate a organelor fiscale române de a condiționa rambursarea TVA, achitată pentru un import de bunuri, de dovedirea „circuitului ulterior” al acestora.

Speța, aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, privește o cerere de rambursare a TVA formulată de societatea nerezidentă SMS group GmbH, în urma unui import de bunuri în Romania. Având în vedere că, la momentul importului, contractul prin care au fost achiziționate bunurile nu era executat, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a respins solicitarea de rambursare a TVA achitată cu ocazia importului, pe motiv că societatea nerezidentă nu a prezentat documente justificative din care să reiasă circuitul ulterior al bunurilor importate și beneficiarul lor final.

În aceste condiții, la solicitarea avocaților Radu și Asociații SPRL, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat oportună sesizarea CJUE, în vederea clarificării măsurii în care soluția adoptată de către organele fiscale încalcă dispozițiile dreptului european, prin raportare la Articolele 2-5 din Directiva a 8-a de TVA, coroborate cu articolul 17 alineatul (2) și alineatul (3) litera (a) din Directiva a 6-a de TVA.

În urma analizei efectuate, CJUE a concluzionat că „A opta directivă 79/1072/CEE a Consiliului din 6 decembrie 1979 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul țării - coroborată cu articolul 170 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie să fie interpretată în sensul că se opune ca un stat membru să refuze unei persoane impozabile, care nu este stabilită pe teritoriul său, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată achitate pentru importul de bunuri într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care, la momentul importului, executarea contractului în cadrul căruia persoana impozabilă a cumpărat și a importat aceste bunuri era suspendată, operațiunea pentru care acestea urmau să fie utilizate nu s‑a mai realizat, iar persoana impozabilă nu a făcut dovada circuitului ulterior al acestora.”

„Această soluție este cu atât mai importantă, cu cât raționamentul Curții nu ar trebui limitat la cazuri ce implică nerezidenți, ci ar trebui privit ca având o valoare de principiu. Nu rareori întâlnim în practică situații în care organele fiscale condiționează rambursarea TVA de elemente și aspecte ulterioare achiziției, astfel încât dezlegarea dată de Curte în această cauză va servi în mod direct și, sperăm noi, efectiv, în interpretarea corectă a legislației europene în materia TVA” a declarat Emanuel Băncilă, partener în cadrul Radu și Asociații SPRL și coordonator al departamentului de controverse și litigii fiscale al EY România.

Din echipa implicată în acest proiect au mai făcut parte Călin Stan și Magdalena Visalon, avocați specializați în litigii fiscale, precum și Jean-Marc Cambien, partener coordonator al departamentului de impozite indirecte în cadrul EY România, și Nina Sava, consultant fiscal specializat în probleme de TVA. 

În prezent, practica de dispute și litigii fiscale a Radu și Asociații SPRL numără 17 avocați dedicați exclusiv litigiilor fiscale, fiind cea mai mare echipă a unei firme de avocatură pe acest domeniu, în România. Nu întâmplător suntem prima casă de avocatură românească nominalizată în 2017 la premiul European Tax Disputes Firm of the Year, acordat de prestigioasa revistă International Tax Review, alături de firme internaționale celebre, parte din Magic Circle precum Baker Mckenzie și Freshfields Bruckhaus Deringer.


***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 250.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 31,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2017. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei 770 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com 

Contact:Adina Scorțescu
Companie:EY România
Tel:+40 21 402 4000
E-mail:adina.scortescu@ro.ey.com

Cuvinte cheie:  avocatura  EY 

Imagini

Avocații Radu și Asociații SPRL, în colaborare cu EY România, obțin o soluție de referință la Curtea de Justiție a Uniunii Europene în materia dreptului nerezidenților de a obține rambursarea TVA. Soluția instanței europene în cauza C-441/16

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.