Slovacii domină și în Etapa 2 podiumul la CARPATHIAN MTB EPIC

25 septembrie 2017, 02.06 - Sport  

București - 25 septembrie 2017 -

Traseul celei de-a doua zile de concurs a fost mai ușor, iar sportivii din Slovacia și Ucraina și-au etalat rezistența și rapiditatea reușind să se detașeze ușor de restul participanților  

Competiția CARPATHIAN MTB EPIC rezervă surprize în fiecare zi în ceea ce privește evoluția participanților. În urma încheierii Etapei 2, slovacii domină în continuare podiumul de concurs la Elite. Traseele dificile și la mare altitudine le-au testat tuturor rezistența, însă atât cicliștii din Slovacia cât și cei din Ucraina par să facă față cu brio provocărilor Carpaților. 

Tomas Visnovský, câștigătorul Etapei 1, și compatriotul său Matej Ulik au finalizat cursa împreună, ocupând primele locuri în clasament cu un timp de 3 ore și 19 minute, respectiv de 3 ore și 20 minute. După prima zi în care s-au luptat cu ceața, se pare că strategia celor doi a fost să se alieze pentru a-și asigura victoria, iar pe traseu s-au așteptat unul pe celălalt. Cei doi s-au plasat la o distanță confortabilă de al treilea clasat, acesta fiind Márton Blazsó, din Ungaria, care a terminat cursa în 3 ore și 28 minute. În urma lor au sosit și cicliștii noștri: Alexandru-George Stancu, Arpad Kelemen, Ede Molnar și Ion Valentin Roșoagă.

“Azi m-am bucurat foarte mult! Am preferat să mergem împreună pentru că știam că este o etapă grea, nu la fel de grea ca cea de ieri. Știam că trebuie să mergem împreună, să păstrăm ritmul și să ajungem la final. Lumea este primitoare în România, iar traseele superbe!”, a povestit relaxat Tomas Visnovský, de două ori câștigător în acest concurs.

În Etapa 2, cursa s-a desfășurat pe o distanță de 59 de kilometri cu o diferență de altitudine de 1.950 de metri. Traseul a fost însă mai ușor decât cel parcurs vineri, mai ales că eforturile le-au fost îngreunate și ceața groasă ce a acoperit vârfurile munților. Sâmbătă vremea a fost mai bună, iar riderii au ajuns și mai repede la linia de Finish.  

“Astăzi m-am simțit mai puternic decât ieri. Speranța era să pot trece pe locul al doilea în clasamentul general. Cursa a fost foarte bună azi, ne-a ieșit totul așa cum ne doream! Tomas a fost din nou foarte puternic, mi-a fost foarte greu să stau aproape de el. Cred că sportivii slovaci sunt, în acest moment, mai puternici față de cei români”,  a declarat foarte încrezător Matej Ulik , fericit că a reușit să avanseze pe podium.

Traseul din această etapă a traversat munții Piatra Craiului, iar prima coborâre tehnică a venit după 17 kilometri. Apoi, riderii au intrat pe o porțiune de drum care face legătura între Măgura și Prăpăstiile Zărneștilor. După aceasta, cicliștii au trebuit să facă față unei urcări pe o pantă de aproape 10 kilometri, cea mai lungă bucată de ascensiune de pe traseu.

“Foarte greu mi-a fost în primii 10 km! Mi-am pierdut lentilele de contact și am avut probleme cu ochiul drept. Imediat a urmat o zonă destul de complexă tehnic. Am căzut și m-a afectat. Mi s-a rupt și sistemul de închidere a pantofului. Pe urmă am reușit să recuperez 4 sau 6 poziții. Sunt bucuros cu acest loc de astăzi! Picioarele îmi sunt obosite pentru că am tras din greu. E un traseu dificil, așa că voi încerca să rămân cu picioarele pe pământ și să nu risc foarte mult”, a detaliat Márton Blazsó, campionul Ungariei la maraton în 2016.

Podiumul fetelor, de la Elite, a fost dominat tot de slovaci. În schimb, locurile s-au inversat. Krystyna Konvisarova din Ucraina a sosit prima, într-un timp de 4 ore și 18 minute, iar Janka Keseg Števková s-a clasat pe treapta a doua, cu o durată a cursei de 4 ore și 19. Ea a fost urmată de compatrioata sa Andrea Juhásová, care a terminat a doua Etapă în 4 ore și 28 de minute.

Ucraineanca Krystyna Konvisarova a venit la acest eveniment după o altă competiție grea, Playtika Epic Israel, unde a terminat pe locul patru. Ea a câștigat doi ani la rând titlul de campioană la UCI MTB Marathon Series. “A fost destul de dură, dar nu se compară cu cea de ieri. Azi m-am simțit bine, normal, pentru că la altitudine mare nu mă descurc bine. Azi am putut merge la viteza mea normală. Traseul a fost foarte tehnic și mi-a plăcut foarte mult. Pe ultimii 14 kilometri până la Finish aveam senzația că nu se mai termină drumul, însă am dat tot ce am putut. Acum mă voi relaxa și voi bea o bere”, a povestit Konvisarova.

Cicliștii români au făcut față destul de bine provocărilor zilei de sâmbătă, chiar dacă nu sunt în top 3. “Pentru mine azi a fost mult mai bine. Nu a fost o rută cu urcare la mare altitudine ceea ce m-a avantajat. În a doua jumătate am reușit să recuperez câteva poziții. Nu stiu dacă mai pot să recuperez ceva în clasamentul general, dar am să lupt pentru o urcare pe podium. Am avut o formă bună. Am reușit să îmi regăsesc ritmul în a doua parte a cursei”, a declarat Alex Stancu, vicecampion la XCO, în acest an, la Campionatul Național al României.

Ocupantul locului doi în prima etapă, Arpad Kelemen a acuzat dureri de spate care i-au diminuat performanța în a doua zi de concurs. “Pentru mine a fost mai greu azi, traseul a fost mai ușor însă ieri am tras mai tare și azi sunt obosit și am dureri de spate. Forță am avut dar dacă ai dureri… e greu! Ieri am tot reparat bicicleta, dar astăzi voi dormi, mă voi odihni”, a mărturisit acesta.

ACS MPG, organizatorul CARPATHIAN MTB EPIC, a primit o veste bună vineri seară. Din 2018, competiția în 3 etape se va desfășura sub umbrela Uniunii Cicliste Internaționale (UCI) și este deja anunțată în calendarul oficial. A doua ediție este programată să aibă loc în vara anului viitor, și anume în perioada 16-19 august 2018.

Duminică, 24 septembrie, la Cheile Grădiștei – Fundata, locul de desfășurare a CARPATHIAN MTB EPIC 2017, va avea loc începând cu ora 10:00 ultima Etapă, cu lungimea de 45 km. Totodată, se va da startul și în cursa de o zi dedicată celor care vor să guste din această aventură epică, respectiv 1-day Challenge, ce va avea loc pe același traseu ca cel al 4-day EPIC. Cicliștii se vor bucura de priveliști impresionante, poteci provocatoare, cu multiple urcări și coborâri, ce le vor oferi o experiență adevărată de ciclism montan. Vor avea parte de o ascensiune printr-un domeniu stâncos, cu drumuri denivelate, până la vârful Bucșa, situat la 1,845 metri altitudine, care separă munții Bucegi de masivul Leaota.

Pe durata curselor, riderii sunt monitorizați în permanență, fiecare participant la cursa 4-day Epic având un tracker, astfel că atât organizatorii, dar și invitații pot vedea în orice moment unde se află aceștia. Spectatorii și susțintării deopotrivă pot urmări și duminică Live acțiunea din cele două curse pe Youtube și pagina Facebook Riders Club. În plus, în fiecare seară, pe durata celor 3 zile de concurs, 22-24 septembrie, au fost programate emisiuni în direct cu rezumatul etapelor CARPATHIAN MTB EPIC, susținute de Alex Ciocan și Cătălin Sprînceană. Acestea sunt difuzate pe Pro X – Sport.ro, Telekom Sport și TVR HD, iar programul transmisiunilor TV și Live poate fi găsit pe pagina oficială a evenimentului www.carpathianmtb.ro/ro – click aici.

La încheierea celor 4 zile de concurs și 157 km parcurși, cel mai rapid rider va primi 2.050 euro și diferite produse oferite de sponsori, valoarea totală a premiilor în cadrul CARPATHIAN MTB EPIC fiind de 30.000 euro. Rezultatele Etapei 1 și 2 pot fi consultate pe pagina oficială a evenimentului, click aici.


CARPATHIAN MTB EPIC 2017 este o competiție susținută de Banca Transilvania și Gatorade, sponsorii oficiali ai evenimentului, alături de furnizorii oficiali și partenerii Kaufland X-trem, BOSCH, GoldNutrition, World Class, SUUNTO și Cheile Grădiștei. Competiția beneficiază de sprijinul autorităților: Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Turismului, Ministerul Apelor și Pădurilor, Romsilva, Administrațiile Parcului Național Piatra Craiului și Parcului Natural Bucegi, Federația Română de Ciclism, Primăria Orașului Sinaia, Consiliul Județean Brașov și Convenția Carpatica – Centrul pentru România, precum și de cel al suporterilor Tuborg și Krönenbourg 1664 Blanc, Mio Technology, Ambulanța de Biciclete – AmBike, România Sălbatică și NTD Film. Ne sprijină și ne ajută să comunicăm în permanență și să vă informăm: Pro X – Sport.ro, www.sport.ro, www.prosport.ro, Telekom Sport, TVR HD, KISS FM, Libertatea - Ringier, FreeRider.ro, eJobs, partener de recrutare, Biciclistul.ro, INGA Media, Comunicatedepresa.ro, Transilvania 365, Bună ziua BRAȘOV și BikeFM.ro.

Surse foto: MPG, Janos Cherestes, Hila Tibi, Brindusa Mutoiu si Traian Olinici

.

Cuvinte cheie:  sport  competiție  CARPATHIAN MTB EPIC 

Imagini

 Slovacii domină și în Etapa 2 podiumul la CARPATHIAN MTB EPIC
 Slovacii domină și în Etapa 2 podiumul la CARPATHIAN MTB EPIC
 Slovacii domină și în Etapa 2 podiumul la CARPATHIAN MTB EPIC
 Slovacii domină și în Etapa 2 podiumul la CARPATHIAN MTB EPIC
 Slovacii domină și în Etapa 2 podiumul la CARPATHIAN MTB EPIC

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.