Țiriac Leasing susține transmiterea concertelor din cadrul Festivalului George Enescu online prin live streaming

București - 04 septembrie 2017 -

București, 4 septembrie 2017. Țiriac Leasing, unul dintre liderii pieței de leasing din România, parte a Grupului Țiriac, susține transmiterea online, în timp real, a concertelor care se desfășoară la București, la Sala Mare a Palatului, Ateneul Român și Sala Radio, incluse în cadrul ediției 2017 a Festivalului George Enescu, din perioada 2-24 septembrie 2017. 

Recitalurile de muzică clasică vor putea fi vizionate pe site-ul companiei Țiriac Leasing, la adresa tiriacleasing.ro/festivalenescu, pe site-ul Televiziunii Române – enescu.tvr.ro și pe site-ul oficial al festivalului - festivalenescu.ro

“Țiriac Leasing și-a obișnuit clienții cu cele mai înalte standarde de calitate, astfel că asocierea cu Festivalul George Enescu a venit cât se poate de natural. Odată cu acest parteneriat, ne propunem să punem la dispoziția publicului experiențe inedite, prin susținerea unor manifestări culturale de cel mai înalt rang.”, a declarat Mircea Dihel, Director General Țiriac Leasing. 

Programul complet al concertelor transmise online, prin live streaming, poate fi vizualizat în fotografiile de mai jos.

Festivalul George Enescu este unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică clasică din Europa și are loc la fiecare doi ani, în onoarea compozitorului George Enescu. Unii dintre cei mai apreciați muzicieni ai lumii susțin concerte la București în luna septembrie.

Țiriac Leasing oferă finanțare în sistem leasing financiar pentru toate modelele de autovehicule, de la autoturisme până la flote comerciale, segmentul auto având cea mai mare pondere în structura portofoliului, diferența fiind reprezentată de finanțarea de echipamente. Portofoliul de clienți al Țiriac Leasing este format atât din companii private, multinaționale, din sectorul public, cât și din persoane fizice și persoane fizice autorizate. Pentru mai multe informații, vă invităm să accesați site-ul www.tiriacleasing.ro. 


Pentru detalii suplimentare, vă rugăm contactați:

Ana Păun

E-mail: ana.paun@tiriacltd.ro

Telefon: 0754.032.195

Cuvinte cheie:  festival  muzica  george enescu  live  stream  concerte  online 

Imagini

 Țiriac Leasing susține transmiterea concertelor din cadrul Festivalului George Enescu online prin live streaming
 Țiriac Leasing susține transmiterea concertelor din cadrul Festivalului George Enescu online prin live streaming
 Țiriac Leasing susține transmiterea concertelor din cadrul Festivalului George Enescu online prin live streaming

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.