A&D Pharma răspunde zvonurilor din piaţă

09 decembrie 2009, 11.20 - Sănătate  

Bucureşti - 09 decembrie 2009 - A&D Pharma Holdings N.V. (“Grupul”, “Compania“ sau “A&D Pharma”), compania olandeză de tip holding care deţine cea mai mare activitate comercială integrată din domeniul distribuţiei, serviciilor de vânzare şi marketing şi a vânzării cu amănuntul a produselor farmaceutice din România emite următoarea declaraţie:

Ca răspuns la speculaţiile din piaţă conform cărora fondatorii A&D Pharma ar urmări să vândă Compania anul viitor, A&D Pharma confirmă că, deşi fondatorii au primit şi continuă să primească semnale care arată interes din partea unor potenţiali cumpărători, A&D Pharma nu a primit nici o ofertă sau posibilă ofertă pentru Grup şi nici fondatorii sau A&D Pharma nu urmăresc activ un astfel de demers.

Despre A&D Pharma
A&D Pharma Holdings N.V. este o societate olandeză de tip holding care controlează A&D Pharma Holdings S.R.L., cea mai mare activitate farmaceutică integrată de distribuţie, servicii de vânzare şi marketing, precum şi a vânzării cu amănuntul a produselor farmaceutice în România. Fondată în 1994, Compania deţine liderul în distribuţia de produse farmaceutice, servicii de vânzare şi marketing pentru medicamente OTC, produse de îngrijirea sănătăţii şi medicamente eliberate pe bază de prescripţie medicală din România, „Mediplus”, şi cea mai mare reţea naţională de farmacii din România, „Sensiblu”.

Cifra de afaceri consolidată a grupului a avut o rată de creştere anuală compusă de 39% între 2003 şi 2008 şi s-a ridicat la 501,5 milioane EURO în cele 12 luni încheiate la 31 decembrie 2008. Acţiunile A&D Pharma se tranzacţionează sub forma de Certificate Globale de Depozit (‘GDRs’) pe piaţa reglementată a Bursei de Valori din Londra începând din octombrie 2006, sub simbolul ‘ADPH’.

Acest comunicat nu reprezintă o ofertă de vânzare a Certificatelor Globale de Depozit (GDRs) ale A&D Pharma sau a oricăror valori mobiliare ale acesteia în Statele Unite sau în oricare jurisdicţie unde nicio astfel de ofertă, vânzarea sau solicitarea unor astfel de valori mobiliare nu este permisă. Valorile mobiliare nu pot fi oferite spre vânzare sau vândute în Statele Unite în lipsa înregistrării sau exceptării de la înregistrare potrivit US Securities Act din 1933, cu modificările şi completările la zi, sau în orice jurisdicţie unde astfel de oferte sau vânzari nu sunt permise.

Anumite afirmaţii făcute în cadrul acestui comunicat sunt afirmaţii privind perspectivele/viitorul. Astfel de afirmaţii se bazează pe aşteptările curente şi sunt sub rezerva unei serii de riscuri şi incertitudini care ar putea face ca evenimentele sau rezultatele efective să difere semnificativ de orice evenimente sau rezultate aşteptate la care s-a făcut referire în aceste afirmaţii privind perpectivele/viitorul.

Acest comunicat nu constituie consultanţă şi nicio recomandare şi nu trebuie luate în considerare la fundamentarea nici unei decizii sau acţiuni. În special, rezultatele şi dezvoltările efective pot să difere în mod semnificativ de estimările, opiniile sau aşteptările exprimate în acest comunicat, iar evoluţia istorică a preţului valorilor mobiliare nu trebuie considerată o indicaţie a evoluţiei viitoare a acestora.

A&D Pharma
Investor Relations
Claudiu Manolescu
Tel: +40 21 301 7474
claudiu.manolescu@adpharma.ro

A&D Pharma
Romanian Press Relations
Veronica Burlacu
Tel: +40 21 301 7474
presa@adpharma.ro

http://www.adpharma.com/

Cuvinte cheie:  A&D Pharma  farmaceutic  comunicat 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.