Ca în fiecare primăvară, de nouă ani, “Prima Evadare” revine cu noi surprize

15 mai 2017, 03.05 - Social   Sport   Evenimente  

București - 15 mai 2017 -

Încă de la debutul maratonului “Prima Evadare”, organizatorii și-au propus să le ofere bicicliștilor o modalitate cât mai plăcută de a se apropia de natură și să popularizeze acest sport. S-a creat astfel tradiția ca la fiecare început de primăvară, mii de cicliști din România și din țările vecine să-și dea întâlnire la competiția desfășurată în pădurile din nordul Bucureștiului. Au trecut de atunci nouă ani și “Prima Evadare” a devenit cea mai mare competiție de ciclism cross-country (Point to Point - XCP) din sud-estul Europei. În fiecare an, siguranța participanților a fost cea mai importantă nefiind accidente grave în niciuna din ediţiile în care condiţiile meteo n-au fost dintre cele mai bune şi au fost prezenţi chiar şi peste 3.000 de participanți.


Ca după fiecare competiție, echipa de organizare a ținut cont de dorințele majorității bicicliștilor şi a făcut o serie de modificări care să le ușureze participarea concurenților de vârste,  experiențe și pregătiri fizice  diferite. Cele mai importante din acest an ar fi că, pentru prima dată de la înființare, a  fost schimbată data obişnuită de concurs - în cel de-al treilea weekend al lunii mai, când se speră că va exista un traseu mai uscat datorită condițiilor meteo mai prietenoase şi au fost create două trasee, unul pentru vreme bună, iar celălalt pentru timp ploios. Pentru a-l preîntâmpina pe cel din urmă, s-au efectat lucrări de nivelare şi pietruire, traseul “Primei Evadări” putând fi folosit de-acum încolo pe tot parcursul anului pentru plimbări cu bicicleta sau alergări. Pentru varianta de traseu clasic au fost pietruiti 7km si pentru varianta de vreme umeda au fost pietruti 11km. În acest fel, concursul a devenit mai sigur, dar și mai spectaculos: față de drumul obişnuit, au apărut 3 poteci noi, s-a construit un podeț de lemn peste râul Vlăsiei și a fost introdusă pe traseu trecerea printr-un fort din vechea centura de fortificatii a Bucurestiului!

Pe traseu şi la sosire vor exista mai multe puncte de alimentare, prim ajutor, masaj şi service. În sfârşit, orice concurent care va ajunge la finiş va primi o medalie metalica, un tricou, o diplomă şi o porţie de mâncare caldă. 

Şi la acest la maraton vor lua parte mai multe personalităţi. Vedeta TV Daniel Osmanovici va veni pentru a doua oară, iar popularul CEO Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, locul al treilea la categoria sa de vârstă anul trecut, pentru a şaptea oară!

An de an, “Prima Evadare” îşi propune să promoveze un stil de viaţă sănătos, atragând atenţia asupra posibilităţii de a face mişcare pe traseele din pădurile din nordul Capitalei şi accentuând importanţa curăţirii şi ecologizării lacurilor şi lizierelor de pădure. Organizatorii sunt implicați și în elaborarea unei Hotărâri de Guvern, împreună cu alte organizații, pentru marcarea și omologarea permanentă a traseelor de bicicletă și integrarea lor în legislație, în acest moment fiind un vid legislativ în domeniu. 

Evenimentul este organizat de Clubul NoMad Multisport şi se bucură de parteneri entuziaști, precum Renault, BCR, Kaufland, Merida, CST, Motodynamcs, Ciuc, Caro City Resort şi Bikefun.

Pentru detalii suplimentare puteţi accesa www.primaevadare.ro.

Contact:
Doina Țiței, Clubul Sportiv NoMad Multisport
E-mail: info@nomadmultisport.ro

Cuvinte cheie:  Prima Evadare  competiție  ciclism  

Imagini

Ca în fiecare primăvară, de nouă ani, “Prima Evadare” revine cu noi surprize
Ca în fiecare primăvară, de nouă ani, “Prima Evadare” revine cu noi surprize
Ca în fiecare primăvară, de nouă ani, “Prima Evadare” revine cu noi surprize

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.