Evoluţia pieţei de retail în 2009, analizată la Romania Retail Forum

07 decembrie 2009, 06.43 - Media / Publicitate   Evenimente  

Bucureşti - 07 decembrie 2009 - Evoluţia pieţei de retail în acest an şi implicaţiile pe care le va avea noua Lege a comerţului cu produse alimentare vor fi analizate la evenimentul Romania Retail Forum 2009, pe care Mediafax îl organizează în parteneriat cu AMRCR marţi, 8 decembrie, la Hotel Hilton.

La capătul unui an în care retailul a fost afectat de scăderea consumului şi în care a fost adoptată şi promulgată prima lege ce reglementează relaţiile dintre furnizori şi comercianţi, retailerii şi producătorii se întâlnesc la Romania Retail Forum pentru a dezbate evoluţia acestui sector în 2009 şi pentru a face previziuni pentru 2010.

Evenimentul îi va avea ca speakeri pe: Valentin Mircea – consilier de Concurenţă, Liviu Voinea – directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată, Delia Nica – directorul Reprezentanţei Metro Group în România, Sorin Minea – preşedintele Romalimenta, Adrian Manolache – secretar general al AMRCR, Alexandru Vlad – directorul executiv al Selgros România, Dorel Comaniţă – administrator Softmatic, Radu Voicu – Sales Leader Industries la Romsys şi David Barlow – Sales Director Altworx.

Aceştia vor pune în discuţie implicaţiile pentru fermieri, procesatori, comercianţi şi consumatori ale Legii comerţului cu produse alimentare, care a intrat recent în vigoare şi al cărei scop este de a preveni practicile anticoncurenţiale ale reţelelor de magazine.

Ponderea taxelor din retail în preţul final al produselor, raportul între importuri şi producţia internă şi accesul la finanţare al jucătorilor din retail sunt alte teme care vor fi aduse în dezbatere de lectori.

De asemenea, participanţii vor analiza problemele provocate retailerilor locali de criza economică în 2009, când majoritatea reţelelor de magazine româneşti au intrat în insolvenţă.

Un forum aflat la a patra ediţie, Romania Retail Forum face parte din seria de evenimente de business Mediafax Talks, pe care cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România le organizează începând din 2006.

Mediafax va lansa în cadrul evenimentului Anuarul Retail 2009, o radiografie a evoluţiei retailului românesc şi a sectorului de bunuri de larg consum în decursul ultimului an. Cea de-a patra ediţie a anuarului este structurată pe trei capitole – Retail, Producţie şi Servicii conexe -, fiecare dintre ele conţinând analize, câte o cronologie a celor mai importante evenimente din aceste domenii şi informaţii despre companiile principale de pe piaţă. Participanţii la Romania Retail Forum – retaileri, dezvoltatori imobiliari, reprezentanţi ai unor companii IT, firme de consultanţă şi de servicii financiare şi autorităţi – vor primi primele exemplare din anuar. Ulterior, acesta va fi distribuit gratuit companiilor din retail.


Despre Mediafax Talks

Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.


Despre Mediafax

Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din cel mai mare trust media din România, MediaPro, şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declararaţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro. În 2008, Mediafax a devenit prima agenţie de presă din România ce şi-a exportat modelul de business, odată cu lansarea companiei Mediafax din Cehia.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Ioana Chira, PR Manager Mediafax – ioana.chira@mediafax.ro, 031/82.56.129.
http://www.mediafax.ro/

Cuvinte cheie:  Mediafax  forum  retail 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.