Ziua Europei și 10 ani de la aderarea României la UE, aniversați printr-un eveniment dedicat creativității

București - 10 mai 2017 -

Agenția de comunicare Media One a organizat în data de 8 mai evenimentul „Ziua Europei 2017”, parte a campaniei „Europe in my region” derulată anul acesta în toate statele membre UE


“Sunt fericit că serbăm împreună 10 ani în Uniunea Europeana” a spus domnul Carsten Rasmussen, șefului Unității pentru România din partea Comisiei Europene, în deschiderea  evenimentului. Cuvinte pline de entuziasm față de acest important moment din istoria țării noastre au mai adresat doamna Angela Cristea, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România și doamna Rovana Plumb, Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, în fața unui numeros public format din reprezentanți ai Guvernului Romaniei, ai mediului academic, studenți, mediul de business şi societatea civilă.

„Ziua Europei 2017” s-a derulat într-o atmosferă festivă, propunând celor prezenți un periplu muzical de calitate ce a parcurs spațiul european de la un capăt la altul, de la fado-ul portughez la doina mioritică. Participanții s-au bucurat de prezența unor artiști autentici invitați să exprime tradiția națională și diversitatea culturală europeană. Seara a fost deschisă cu un recital al corului Canticum Bucharest Ensemble, punctat de o interpretare vibrantă a “Odei Bucuriei”, și a culminat cu concertul faimosului violoncelist Adrian Naidin. Pe întreaga durată a evenimentului găzuit de Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, Sala Studio, fațada clădirii a prezentat marelui public un spectaculos show de video mapping al artiștilor de la Aural Eye, ce au îmbinat cu originalitate elemente vizuale simbolice și au celebrat parcursul celor 10 ani de la aderare a Romaniei la spațiul unic european.  

“Uniunea Europeana este cel mai avansat avanpost al civilizației din întreaga istorie a umanității, dacă considerăm, desigur, democrația și respectul fiecarui individ ca fiind valori universale. Cei care contestă, critică sau acuză acest concept perfectibil, dar salvator, al umanității ar trebui să se gândească dacă ar prefera să trăiască oriunde altundeva înafara UE. Simplul fapt că își pot exprima această opinie este o dovadă a celor afirmate. În seara aceasta am convingerea că noi toți celebrăm primii 10 ani de parteneriat în cadrul Uniunii Europene. Am sărbătorit prin momente speciale ce au vorbit despre viziune, devotament, talent și despre valorile europene. Un moment important al serii a fost decernarea celor cinci premii acordtate în cadrul concursului <Proiecte de 10 la 10 ani în Uniunea Europeană>, o competiţie dedicată studenţilor din domeniul industriilor creative româneşti, derulată în mediul online. Concurenții au avut misiunea de a ilustra prin creațiile lor artistice beneficiile aderării României la UE. Nu le-a fost deloc ușor, de aceea țin să îi felicit în nume companiei Media One pe cei cinci premiați care vor pleca într-o vizită la Bruxelles, capitala Uniunii Europene”- a declarat în cadrul evenimentului domnul Mihail Arghiropol, director general al Media One.

Juriul concursului dedicat tinerilor creativi a fost format din nume marcante ale mediului academic din România: prof. Univ. Dr. Petru Lucaci (Universitatea Naţională de Arte Bucureşti), arh. Robert Zotescu (asistent universitar la Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu”), dl. Sorin Psatta (profesor asociat la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării  din cadrul Universității București), dl. Razvan Pirjol (președinte al Bucharest Tourism Board) și conf. Dr. Dan Tudose (Universitatea Politehnică din Bucuresti). Cei cinci câștigători ai concursului sunt: Ştefana Chelaru (Universitatea Naţională de Artă)- secțiunea “Artele spectacolului şi arte vizuale”; Cristian George Preda (Universitatea Politehnică din București)- secțiunea „Design şi arhitectură”; Elena Mădălina Gârbea (Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca)- secțiunea “Media şi comunicare audiovizuală”; Diana Cristina Pavel (Academia de Studii Economice din București) – secțiunea “Patrimoniul cultural” și Alexandru Gavrilovici (Academia de Studii Economice din Bucuresti)- secțiunea “Software”.

De peste 20 de ani pe piața comunicării publice și advertising-ului, Media One este susţinută printr-o echipă creativă, cu o experienţă extrem de bogată atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Agenția Media One asigură servicii integrate, de la marketing şi media, consultanţă în comunicare, creaţie şi producţie de spoturi publicitare sau filme de prezentare, servicii PR, servicii BTL, până la cercetare de piaţă, monitorizare şi evaluare.

Contact:
MEDIA ONE
Telefon: 021 315 05 16, email: office@mediaone.ro

http://www.mediaone.ro/

Cuvinte cheie:  Media One  eveniment  Ziua Europei  România  UE  

Imagini

Ziua Europei și 10 ani de la aderarea României la UE, aniversați printr-un eveniment dedicat creativității
Ziua Europei și 10 ani de la aderarea României la UE, aniversați printr-un eveniment dedicat creativității
Ziua Europei și 10 ani de la aderarea României la UE, aniversați printr-un eveniment dedicat creativității
Ziua Europei și 10 ani de la aderarea României la UE, aniversați printr-un eveniment dedicat creativității
Ziua Europei și 10 ani de la aderarea României la UE, aniversați printr-un eveniment dedicat creativității

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.