Peste 60 de culturi de legume și fructe românești primesc cea mai prestigioasă certificare de calitate din lume

28 martie 2017, 05.13 - Afaceri   Social   Agricultură  

București - 28 martie 2017 -

62 de culturi românești de legume și fructe vor fi certificate internațional pentru calitate, în 2017, ca urmare a programului național demarat de Kaufland România în vederea dezvoltării agricultorilor locali.


Programul, unic în România, îi sprijină pe fermierii români de legume-fructe să obțină cea mai prestigioasă și răspândită certificare de calitate și siguranță alimentară din lume pentru produsele lor, GLOBALG.A.P. (Good Agricultural Practices). Aceasta asigură producătorilor, printre altele, accesul la mai multe piețe noi de desfacere – atât locale, dar și internaționale, permițând exportul produselor românești oriunde în lume.

Culturile aparțin celor 18 fermieri români care au absolvit programul derulat de Kaufland România în parteneriat cu consultanți specializați, în perioada ianuarie – martie 2017. Producătorii au beneficiat de ateliere educaționale, activități aplicate de analiză pe teren și planuri personalizate de dezvoltare. Toți cei 18 producători primesc sprijinul financiar din partea Kaufland România pentru obținerea certificării

Printre culturile românești a căror calitate va fi recunoscută internațional în acest an se numără: cartofii, ceapa, vinetele, roșiile, castraveții, varza, sfecla roșie, păstârnacul, morcovii, ardeii, salata, spanacul, verdețurile, ciupercile, ridichile negre, pepenii verzi și galbeni, țelina, conopida, dovleceii, mazărea, dovleacul – dar și fructe precum merele, perele, gutuile, prunele, căpșunele, zmeura, cireșele, piersicile și caisele. 

Treptat, toate aceste produse certificate GLOBALG.A.P. vor fi disponibile pe rafturile magazinelor Kaufland din România. Prima certificare va avea loc în luna mai 2017, odată cu recoltarea primelor producții obținute, respectiv a cireșelor și căpșunelor. 

La momentul actual, în România există numai 80 de producători ce dețin certificări individuale GLOBALG.A.P de recunoaștere internațională a calității, iar în urma programului, numărul acesta va crește cu peste 20%. La nivel mondial, peste 160.000 de ferme din 124 de țări dețin certificare, iar 60% din totalul acestora provin din Europa. 

“Prin acest program, sprijinim fermierii români și producția internă, fiindcă ne dorim ca fructele și legumele cultivate în România să se găsească mai ușor în rețelele de retail. Piața culturilor românești are un mare potențial de dezvoltare iar acest standard este primul pas către o agricultură locală sigură și durabilă. 

Misiunea noastră este să arătăm că se poate ca un retailer să aibă parteneriate puternice cu producătorii români, oferindu-le susținere, piață de desfacere, dar mai ales predictibilitate. Colaborarea cu producători locali este o prioritate pentru noi, iar sortimentul din magazine este deja compus peste 50% din produse românești”, declară Ionuț Parfente, Director de Achiziții Legume-Fructe, Kaufland România. 

Programul de certificare reconfirmă angajamentul Kaufland România de a sprijini producătorii români și propune o soluție concretă pentru dezvoltarea acestora, promovând valoarea produselor românești și implicit susținând economia locală. 

 Despre Program

Acesta a constat în ateliere educaționale teoretice și practice, în care producătorii de legume-fructe, parteneri Kaufland România, s-au familiarizat cu standardele de calitate și siguranță necesare, s-au pregătit pentru certificare și au beneficiat de consultanță aplicată, pe teren. În urma acestora, o mare parte dintre ei au constatat că întruneau deja unele criterii. Următoarea etapă constă în implementarea planului de acțiune personalizat în vederea certificării propriu-zise, care are loc în momentul recoltării legumelor sau fructelor respective. 

Despre certificarea GLOBALG.A.P. 

GLOBAL G.A.P. este cel mai răspândit standard din lume privind Bunele practici în Agricultură și reprezintă o certificare care se acordă unui produs, atestând că acesta respectă cele mai înalte standarde internaționale de calitate și siguranță alimentară. 

Printre avantajele certificării pentru producători se numără:

- Un venit mai stabil pentru producător;

- Garantează preluarea de către retaileri a întregii cantități de produse certificate;

- Îmbunătățește gradul de retenție a firmei producătoare de fructe și legume;

- Acces la piețe de desfacere locale și globale noi, prin introducerea produselor certificate într-o bază de date mondială;

- Îmbunătățirea calității produselor și a standardelor de siguranță alimentară; 

- Dezvoltarea sustenabilă a afacerii;

- Perfecționarea managementului resurselor naturale și financiare;

- Biosecuritate, control asupra trasabilității;

- Controlează siguranța, sănătatea și bunăstarea lucrătorilor.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.300 de magazine în 7 țări. Kaufland este prezent în România de peste 11 ani și are un număr de 113 magazine. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale. Pe lângă educație, sprijinim proiectele dedicate protecției mediului înconjurător și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate. 

 

Pentru mai multe informaţii vizitaţi
http://www.kaufland.ro/

Cuvinte cheie:  Kaufland România  program  culturi românești  legume  fructe  certificat internațional  calitate 

Imagini

Peste 60 de culturi de legume și fructe românești primesc cea mai prestigioasă certificare de calitate din lume

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.