DGASPC Sector 3 scoate la concurs 25 de posturi pentru Centrul de Educație și Îngrijire pentru Copilul cu Dizabilități „Lizuca”

21 martie 2017, 03.45 - Administraţie Publică   Social  

București - 21 martie 2017 -

Primăria Sectorului 3, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, va deschide Centrul de Educație și Îngrijire pentru Copilul cu Dizabilități „Lizuca”. În acest sens sunt scoase la concurs 25 de posturi, pentru care persoanele interesate se pot înscrie până luni, 27 martie. Examenul scris va avea loc pe 5 aprilie, iar interviul pe 11 aprilie. 


Acest centru va fi deschis în cadrul proiectului „Servicii de calitate pentru comunitate: Centrul de Educație și Îngrijire pentru Copilul cu Dizabilități”.

Posturile contractuale vacante scoase la concurs sunt următoarele:

- un post medic cu ½ de normă;

- un post logoped;

- două posturi educator puericultor;

- două posturi asistent medical; 

- șase posturi educator;

- un post administrator cu ½ de normă;

- două posturi muncitor calificat - bucătar; 

- un post muncitor necalificat – ajutor bucătar; 

- opt posturi îngrijitor (îngrijitor copii); 

- un post îngrijitor (îngrijitor clădiri).

Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conțină:

- cerere de înscriere la concurs;

- Curriculum Vitae – model european;

- copie a actului de identitate;

- copie a diplomei de studii;

- copii ale altor acte care să ateste efectuarea unor specializări/perfecționări;

- copie a cărții de muncă actualizată până la data de 31.12.2010 și/sau adeverință eliberată de angajator sau de ITM care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor;

- copie a adeverinței care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor după data de 01.01.2011, eliberată de angajator, și extras REVISAL certificate conform cu originalul de către angajator (după caz eliberat de ITM);

- cazier judiciar (fără fapte penale înscrise în cazier);

- adeverință medicală (eliberată cu cel mult șase luni anterior derulării concursului de către medicul de familie sau de către unități sanitare abilitate), care atestă starea de sănătate corespunzatoare și care trebuie să conțină în clar numărul, data, numele emitentului, calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

 

Proba scrisă și interviul se vor susține din bibliografia și tematica afișate pe site-ul www.dgaspcs3.ro, secțiunea Oportunități de angajare.

Informații suplimentare în ceea ce privește locul unde se va desfășura concursul se pot obține la sediul DGASPC Sector 3 din str. Parfumului nr. 2-4, pe site-ul www.dgaspcs3.ro și la numărul de telefon 0730.013.862.

Centrul de Educație și Îngrijire pentru Copilul cu Dizabilități „Lizuca” va funcționa la parterul imobilului din str. Jean Steriadi nr. 40 A. Centrul este specializat în creșterea, îngrijirea și educarea copiilor preșcolari cu dizabilități, va avea o capacitate de 25 de locuri, iar beneficiari vor fi copiii din sectorul 3 cu dizabilități.

Centrul Lizuca este deschis în cadrul proiectului „Servicii de calitate pentru comunitate: Centrul de Educație și Îngrijire pentru Copilul cu Dizabilități”. Proiectul este finanțat în cadrul programului „Promovarea egalității de gen și a echilibrului între viața profesională și viața privată”, prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009-2014 (Granturile SEE 2009-2014). Acesta vizează asigurarea tratamentului și accesul egal pe piața muncii pentru femei și bărbați. 

Valoarea proiectului este de 360.000 de euro, rata de finanțare prin Granturile SEE 2009-2014 fiind de 100%.

Serviciul Relaţii Mass-media
021.318.03.35
presa@primarie3.ro

Cuvinte cheie:  DGASPC Sector 3  concurs angajări  Centru de Educație  îngrijire  copii  dizabilități  „Lizuca”  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.