New Residence: Mutarea în casă nouă, provocarea unui alt stil de viață

București - 01 martie 2017 -

Cumpărarea propriei locuințe este unul dintre cele mai importante obiective în viața unei persoane, iar decizia mutării într-o casă nouă reprezintă o etapă fundamentală, care aduce un puternic sentiment de independență. 


O casă nu reprezintă doar un loc funcțional, căci, de cele mai multe ori, oamenii se atașează de imobilul în care locuiesc și îi atribuie o însemnătate aparte în viața lor. Astfel, hotărârea de a locui într-o casă nouă este o adevărată provocare și presupune deschidere către noi experiențe.

Acest pas important aduce cu sine și o mulțime de schimbări. De la personalizarea și designul locuinței, până la acomodarea cu facilitățile pe care le oferă, de la cunoașterea noilor vecini, până la familiarizarea cu zona, decizia mutării trebuie însoțită de mult curaj și determinare. O casă nouă poate inspira noi obiceiuri și tabieturi în viața unei familii. Dacă este poziționată într-o zonă diferită față de locuința anterioară, atunci perspectiva unor noi prietenii și colaborări însoțește cumulul de schimbări.

O casă nouă reprezintă cheia către un nou început, către un stil de viață al cărui design este stabilit în totalitate de imaginația proprietarilor. 

New Residence – Sfaturi utile în alegerea unei locuințe noi

Achiziționarea unei case reprezintă o decizie pe termen lung, de aceea este necesară o documentare cât mai aprofundată. Specialiștii New Residence, dezvoltatorii a două complexe rezidențiale în Ilfov și București, oferă o serie de recomandări pentru alegerea corespunzătoare a noii locuințe.

Spațiul este unul dintre criteriile care primează, indiferent dacă este vorba despre o garsonieră sau un apartament cu 2 sau 3 camere. Suprafața casei trebuie să suplinească nevoile actuale, dar în același timp este important să fie anticipate și nevoile viitoare de spațiu.

Printre cele mai relevante aspecte în decizia de cumpărare a casei sunt facilitățile. Fie că este vorba despre distanța către punctele principale ale orașului sau față de serviciu, ori de locurile de parcare, prezența supermarketurilor, a parcurilor sau a școlilor în apropierea casei, toate acestea sunt criterii care fac diferența în alegerea noii locuințe. 

Structura de rezistență a blocului și calitatea construcției sunt alte elemente ce trebuie luate în calcul, întrucât garantează siguranța casei pe termen lung și, în timp, previn intervenția pentru reparații, dacă imobilul a  fost realizat după standardele impuse. 

Pentru garanția unui trai cât mai bun, o casă nouă trebuie să asigure viitorilor locatari o serie de utilități, care țin de calitatea instalațiilor și a materialelor folosite pentru finisaje. 

Un alt element semnificativ este prețul apartamentului, justificat de toți acești factori. De aceea trebuie luat în considerare faptul că prețul relevă totalitatea beneficiilor unui apartament și înseamnă o investiție de durată.

Atenția la detalii și informarea corectă sunt esențiale pentru alegerea și mutarea într-o casă nouă și asigurarea unui stil de viață optim, pe termen lung.

New Residence, locul care poate deveni „acasă” 

Construit pentru a aduce clienților săi sentimentul de „acasă”, complexul New Residence din Drumul Taberei este o opțiune favorabilă pentru cei aflați în căutarea unei case noi, care să corespundă cerințelor moderne în materie de locuințe. Cu o arhitectură unică pe piață, clădirile construite în stil britanic au un sistem de înălțime scăzut, de doar P+2E+M și asigură noilor locatari un confort aparte. 

În noul complex rezidențial ce va fi finalizat în toamna acestui an se construiesc 216 locuințe, garsoniere și apartamente cu 2 și 3 camere, livrate cu finisaje la cheie. 

Anticipând așteptările clienților, New Residence oferă o serie de facilități care asigură calitatea stilului de viață în noul complex, de la dotările apartamentelor, până la locuri de parcare, 14 spații comerciale, sală de fitness, club de socializare, un afterschool și locuri de joacă pentru copii.

În această perioadă, New Residence a pregătit clienților un cadou de casă nouă, astfel că, la rezervarea unui apartament în complexul din Drumul Taberei, prin achitarea sumei de 1000 de euro, cumpărătorii vor primi garantat un voucher pentru o vacanță în valoare de 500 de euro la agenția de turism Christian Tour. Oferta este valabilă până pe data de 31 martie 2017, indiferent de tipul de apartament rezervat.   

Pentru mai multe informații despre ansamblul rezidențial New Residence puteți accesa www.new-residence.ro sau pagina de Facebook www.facebook.com/NewResidenceBucuresti.

Pentru detalii suplimentare contactați:
Florentina Grosu, Media Associate, Golin România
Telefon: 0751.260.740
Email: fgrosu@golin.com

http://www.new-residence.ro/

Cuvinte cheie:  New Residence  casă nouă  stil de viață  

Imagini

New Residence: Mutarea în casă nouă, provocarea unui alt stil de viață
New Residence: Mutarea în casă nouă, provocarea unui alt stil de viață

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.