Mediafax lansează site-ul filmului Ho Ho Ho în portalul pentru mobil Orange World

20 noiembrie 2009, 02.37 - IT&C   Media / Publicitate   Tehnologie  

Bucureşti - 20 noiembrie 2009 - Mediafax şi Orange lansează vineri, 20 noiembrie, în parteneriat cu MediaPro Pictures, Elicom şi Media Sat, un site dedicat filmului Ho Ho Ho, prima comedie românescă de Crăciun, în portalul pentru mobil Orange World.

În aceeaşi zi cu premiera în cinematografe, Ho Ho Ho ajunge pe telefonul mobil printr-un site ce conţine povestea filmului, fotografii, trailerul, making of-uri, screensavere şi tonuri de apel.

Având în distribuţie actori renumiţi precum Ştefan Bănică, Pavel Bartoş şi Valentin Teodosiu, Ho Ho Ho este povestea unui băieţel care mai crede încă în Moş Crăciun şi care primeşte drept cadou de sărbători o zi la mall. Clienţii Orange vor afla din wapsite ce aventură îl aşteaptă pe micul Horaţiu în această zi şi vor vedea cum a fost transpusă în film povestea.

Pe lângă trailer şi galerii foto, site-ul din portalul pentru mobil Orange World le dă utilizatorilor posibilitatea de a-şi personaliza telefonul cu screensavere şi cu tonuri de apel bazate pe muzica acestui film de Crăciun.

„Site-ul Ho Ho Ho pe telefonul mobil îi invită pe utilizatori să pătrundă în culisele acestei producţii, oferindu-le, totodată, mai multe posibilităţi de a-şi personaliza telefonul în aşteptarea sărbătorilor de iarnă”, spune Cristina Ludae, Unit Manager Mediafax Mobile Services – divizia din cadrul Mediafax care furnizează conţinut multimedia pentru operatorii de telefonie mobilă.

O poveste despre prietenie, familie şi despre faptul că nimic nu e imposibil când îţi doreşti ceva cu adevărat, Ho Ho Ho, în regia lui Jesus del Cerro (Cu un pas înainte, Contratimp), aduce magia Crăciunului pe telefonul mobil din 20 noiembrie şi, din aceeaşi dată, la cinema, unde este distribuit de MediaPro Distribution.

Despre Mediafax Mobile Services

Din 2003, Mediafax – cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România - este producător şi furnizor de conţinut multimedia pentru operatorii de telefonie mobilă. Prin Mediafax Mobile Services, milioane de posesori de telefoane mobile au acces la ştiri, la jocuri pentru telefonul mobil, video on demand (filme, seriale, emisiuni TV, videoclipuri), audio (muzică, ringtonuri). În 2007, Mediafax Mobile Services a creat primele jocuri cu vedete româneşti pentru telefoanele mobile: Nicoleta Luciu Poker, Roxana Ciuhulescu Sexy Bricks şi Diana Dumitrescu Xcuts. În 2008, divizia din cadrul Mediafax a lansat primul joc pentru telefoanele mobile bazat pe un film românesc, Supravieţuitorul, iar în 2009 – prima telenovelă adaptată pentru difuzarea pe mobil, Amanda O.

Despre Orange

Orange este lider de piaţă în România cu 10,7 milioane de clienţi şi este parte a grupului France Telecom, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume. Orange România se remarcă prin cea mai largă acoperire a reţelei şi performanţe excelente în serviciile de asistenţă oferite clienţilor.

Despre Elicom

Elicom este furnizor de servicii de telecomunicaţii şi Call Center din 1991. Elicom produce şi operează platforme de servicii cu valoare adăugată pentru operatori de telecomunicaţii, fiind de asemenea agregator de content informaţional şi de entertainment.

Despre Media Sat

Media Sat este una dintre principalele companii de telecomunicaţii care activează pe piaţa românească.
Fondată în 1997, Media Sat oferă o paletă largă de servicii şi produse în domeniul telecomunicaţiilor, de la servicii de acces Internet, Telefonie Fixă, platforme CTI, servicii SMS/SVA telefonie şi Broadcasting TV şi Radio.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Ioana Chira, PR Manager Mediafax –
ioana.chira@mediafax.ro,
031.8256.129

Cuvinte cheie:  Mediafax  lansare film Ho Ho HO  portal Orange World 

Imagini

Mediafax lansează site-ul filmului Ho Ho Ho în portalul pentru mobil Orange World
Mediafax lansează site-ul filmului Ho Ho Ho în portalul pentru mobil Orange World

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.