Omniasig îşi menţine rezultatele la nivel stabil

16 noiembrie 2009, 12.07 - Bănci / Asigurări  

Bucureşti - 16 noiembrie 2009 - Compania OMNIASIG Vienna Insurance Group a înregistrat la sfârşitul celui de-al treilea trimestru al anului 2009 o menţinere a volumului de prime brute subscrise la un nivel similar aceleiaşi perioade a anului trecut. Astfel, valoarea primelor brute subscrise în primele nouă luni din 2009 a fost de 857,89 milioane ron, conform standardelor IFRS, iar valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut a fost de 918,77 milioane ron. Daunele plătite au avut o evoluţie puternic ascendentă, atingând valoarea de 689,57 milioane ron, cu 41,80% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Această creştere importantă a despăgubirilor plătite se datorează pe de o parte eforturilor companiei de a reduce durata de soluţionare a daunelor, care a determinat un volum mai mare de daune plătite într-un timp mai scurt, şi, pe de altă parte se datorează impactului deprecierii monedei naţionale în raport cu euro.

Ponderea cea mai mare în portofoliul companiei, respectiv de 81,50%, o deţin, ca şi până acum, asigurările auto. Asigurările Casco au scăzut cu 2% faţă de sfârşitul lunii septembrie a anului trecut, atingând valoarea de 482,87 milioane ron. Pe segmentul asigurărilor de răspundere civilă auto obligatorie (RCA), valoarea primelor brute subscrise a fost de 216,32 milioane ron, cu 3,31% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului precedent. Atât asigurările RCA, cât şi cele Casco, au înregistrat creşteri importante la valoarea daunelor, astfel: de 54,89% la Casco şi de 47,18% la RCA, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2008.

Pentru asigurările de tip Property (ramura asigurărilor de incendiu şi calamităţi naturale), valoarea primelor brute subscrise a fost de 112,59 milioane ron, cu 5,29% mai puţin decât în perioada similară a anului anterior.

Pe segmentul Asigurărilor de răspundere civilă generală s-a înregistrat o creştere de 24,79%, ajungându-se la o valoare a primelor brute subscrise de 13,11 milioane ron.

O creştere importantă, de 20,59%, a fost înregistrată pe ramura Asigurărilor de bunuri în tranzit (Cargo), valoare primelor brute subscrise ajungând la 7,55 milioane ron. De asemenea, şi Asigurările de mijloace de transport aeriene au crescut în această perioadă, cu 5%, până la valoarea de 4,31 milioane ron.

Profitul brut înregistrat de companie în aceste trei trimestre ale anului a urcat la valoarea de 41,14 milioane ron, cu 18,63% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, conform standardelor IFRS.

OMNIASIG activează pe piaţa asigurărilor din România din anul 1995. Din 2005, compania a devenit membră a Vienna Insurance Group, dovedind prin rezultatele deosebite înregistrate că se poate ridica la standardele internaţionale ale grupului austriac. În prezent, OMNIASIG ocupă locul al doilea pe piaţa asigurărilor generale din România, iar Vienna Insurance Group deţine prima poziţie pe piaţa asigurărilor din această ţară.

Vienna Insurance Group (VIG) este unul dintre grupurile de asigurări lideri în Europa Centrală şi de Est, listat la Bursă şi cu sediul central în Viena. În afara pieţei locale din Austria, Vienna Insurance Group este de asemenea activă, prin filiale şi grupuri de asigurări, în Albania, Bulgaria, Germania, Estonia, Georgia, Croaţia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Macedonia, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Cehia, Turcia, Ungaria, Ucraina si Belarus. De asemenea, are sucursale şi în Italia şi Slovenia.

Pe piaţa din Austria, Vienna Insurance Group (VIG) este reprezentat prin Wiener Städtische Versicherung, Donau Versicherung şi Sparkassen Versicherung.

Contact:
Mădălina Constantin, PR Manager
OMNIASIG Vienna Insurance Group
Calea Floreasca, nr. 30, Sector 1, Bucureşti
Tel. 021.230.35.76 / 78 / 86
Email: madalina.constantin@omniasig.ro

Cuvinte cheie:  Omniasig  prime brute  asigurări 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.