Primarul Robert Sorin Negoiță a inaugurat o nouă creșă în Sectorul 3

București - 18 noiembrie 2016 -

Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță, a inaugurat astăzi, 18 noiembrie, în prezența primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, creșa „Ghiocelul”, situată în bd. 1 Decembrie 1918 nr. 12-14.


Creșa nou înființată are o capacitate de 90 de locuri. Prin inaugurarea acestei creșe Primăria Sectorului 3 vine în întâmpinarea nevoilor părinților prin crearea unui nou serviciu specializat în creșterea, îngrijirea și educarea timpurie a copiilor cu vârsta până la 3 ani. 

„Țin să îi mulțumesc doamnei primar general pentru că este astăzi alături de noi la inaugurarea creșei Ghiocelul. Pot spune că până la sfârșitul acestui an vom fi prima administrație publică locală care satisface în totalitate cererile de înscriere. Vreau să profit de această ocazie pentru a face cunoscut în rândul părinților faptul că le punem la dispoziție încă 90 de locuri. Îi așteptăm pe cei mici în noua creșă care este amenajată la standarde europene. Este primul eveniment împreună cu Primăria Capitalei, ceea ce demonstrează că relația dintre Primăria Municipiului București și sectoare s-a îmbunătățit considerabil și am convingerea că vom putea face mult mai multe lucruri împreună”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță.

„Creșa Ghiocelul are toate dotările necesare și un program foarte bun pentru părinți. Din nefericire pentru bucureșteni administrația acestui oraș nu a fost una competentă și eficientă în anii trecuți, așa că sunt decalaje foarte mari între sectoare. Ceea ce vedem că s-a realizat la Sectorul 3 este cu mulți pași înainte față de ceea ce se întâmplă în celelalte sectoare, unde există un deficit în ceea ce privește numărul de locuri în creșe și grădinițe. Pentru fiecare dintre acestea avem o administrație nouă care dorește să urmeze exemplul Sectorului 3, care își propune ca în grupe să fie nouă sau zece copii, nu 30 cum sunt în celelate sectoare”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Părinții interesați să-și înscrie copiii la creșa „Ghiocelul” pot face acest lucru până la data de 29 noiembrie. Actele necesare sunt următoarele:

- copii ale cărților de identitate ale părinților;

- copie a certificatului de naștere al copilului;

- fișă medicală pentru înscrierea copilului în colectivitate, completată de 

medicul de familie;

- aviz epidemiologic de intrare în colectivitate;

- adeverință de la locul de muncă al ambilor părinți.

Creșa va funcționa cu program educațional și de îngrijire de luni până vineri, între orele 6.00-18.00.

Creșa „Ghiocelul” are ca misiune asigurarea de servicii de îngrijire și de supraveghere a copiilor care o frecventează şi dezvoltarea de programe adecvate vârstei, nevoilor, potenţialului de dezvoltare şi particularităţilor acestora. Beneficiarii serviciilor acordate de creșă sunt copiii persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în Sectorul 3, dar și ai părinților din alte sectoare, în funcție de locurile disponibile.

Creșa este organizată din punct de vedere educaţional pe grupe de vârstă, astfel:

a) grupa mică, până la împlinirea vârstei de un an;

b) grupa mijlocie, între un an şi doi ani;

c) grupa mare, între doi ani şi trei ani.

Reamintim că în Sectorul 3 mai funcționează trei creșe:

- creșa „Potcoava” (str. Gh.Tăttărescu nr. 10)

 

- creșa „Trapezului” (al. Prevederii nr. 6)

- creșa „Titan” (str. Lunca Bradului nr.1A).

Serviciul Relații cu Mass-media
021.318.03.35
presa@primarie3.ro

Cuvinte cheie:  Primăria Sectorului 3  inaugurare  creșă  „Ghiocelul” 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.