CELE MAI FREDONATE ȘLAGĂRE ROMÂNEȘTI ȘI COLOANE SONORE CELEBRE DAU STARTUL BUCHAREST MUSIC FILM FESTIVAL

05 septembrie 2016, 04.11 - Educaţie / Cultură   Social   Evenimente  

București - 05 septembrie 2016 -

Orchestra Simfonică București, Corina Chiriac și Mirabela Dauer, Ionel Tudor Orchestra și Bucharest Symphonic Pops urcă în acest weekend pe scena BMFF din Piața Universității


A unsprezecea ediție a festivalului muzicii clasice și contemporane, organizat de Primăria Municipiului București prin ARCUB, Bucharest Music Film Festival aduce în mijlocul orașului, în Piața Universității, între 9 și 18 septembrie, zece zile de concerte live și proiecții ale operelor Metropolitan Opera.

Din repertoriul primei zile de Bucharest Music Film Festival, de vineri, 9 septembrie, ora 21, divulgăm câteva titluri ale unor teme muzicale din filme celebre precum Casablanca, Singing in the Rain, The Godfather, Zorba grecul sau Maria Mirabela, în interpretarea Orchestrei Simfonice București. Fondată cu misiunea de a atrage publicul spre universul muzicii clasice, inovatorul și prolificul ansamblu urcă pe scena din Piața Universității alături de notoriul prim-dirijorul Filarmonicii Pitești, Tiberiu Oprea.

Dacă în 1987, Ionel Tudor compune Mirabelei Dauer piesa Te-aștept să vii, iar Corina Chiriac concertează în mai multe rânduri sub bagheta acestuia, în 2016, cele trei vedete ale muzicii ușoare românești cântă împreună pe scena Bucharest Music Film Festival, în seara zilei de sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 21. Instrumentiști din tânăra generație și studenți de la Universitatea Națională de Muzică București interpretează, în cadrul Ionel Tudor Orchestra, șlagăre precum Dormeau pe-o frunză două stele, Stai, nu pleca și Morărița, alături de divele muzicii ușoare românești Corina Chiriac și Mirabela Dauer. 

Duminică, 11 septembrie, una dintre cele mai noi orchestre, Bucharest Symphonic Pops, renumită pentru sonoritatea modernă dată de secțiunea de ritm și big-band, urcă pe scena BMFF cu un repertoriu dedicat compozitorilor ruși. Cu solista Mădălina Pașol la pian și sub bagheta dirijorului de naționalitate rusă, Sergey Simakov, câștigătorul Concursului Internațional de Dirijat Jeunesses Musicales București - ediția a VI-A, muzica lui Shostakovich și Tchaikovsky se va auzi în Piața Universității, începând cu ora 21.

Festivalul continuă și în săptămâna 12-18 septembrie, cu proiecții ale operelor Metropolitan Opera și concerte zilnice de la ora 19. Câteva din numele ultimelor șapte zile de festival sunt Natalia Pancec și Valentin Mandric, Zoli Toth Project. Concertele din ultimul weekend  încep la ora 21:00 cu Camerata Regală (vineri 16.09), Orchestra Națională Radio (sâmbătă, 17.09) și Sinfonieta Wien (duminică, 18.09).

Tot duminică, 18 septembrie, are loc extragerea la tombola BMFF. În urma participării la tombolă pot fi câștigate următoarele premii: o cameră video de acțiune și un navigator auto, oferite de MIO România, dar și marele premiu, o excursie pentru 2 persoane la Milano, oferită de WECO Travel.

Programul complet este disponibil pe Bucharest Music Film Festival

(vineri, sâmbătă, duminică – programul începe la ora 21:00; 

luni – joi –  programul începe la ora 19:00)

Accesul la toate reprezentațiile din cadrul festivalului este gratuit.

Detalii pe arcub.ro.

Urmăriţi-ne pe Facebook și Twitter!    

Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al celui mai mare Festival Internaţional de Jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, al Festivalului de Muzică Clasică, Bucharest Music Film Festival, al Festivalului de Muzică Alternativă Sound & Vision și al Festivalului Internațional al Luminii Spotlight.

Parteneri media: Europa FM, RFI România, Radio România Cultural, Radio București FM, Radio România Internațional, mediaTRUST, Agerpres, Hotnews, Psyhologies, orasulm.eu, inoras.ro, Ziarul Metropolis.

Sponsori: WECO Travel, MIO România, Aqua Carpatica, Oriflame

Cu sprijinul: Brigada de voluntari

Persoană de contact (presă):
Raluca Coman — PR & Marketing Specialist
0733 11 60 23| raluca.coman@arcub.ro

http://www.arcub.ro/

Cuvinte cheie:  ARCUB  BMFF  Piața Universității 

Imagini

CELE MAI FREDONATE ȘLAGĂRE ROMÂNEȘTI ȘI COLOANE SONORE CELEBRE DAU STARTUL  BUCHAREST MUSIC FILM FESTIVAL

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.