BRIO, prima platformă de teste educaționale standardizate pentru elevii români, se lansează astăzi, cu ocazia Zilei Copilului

București - 01 iunie 2016 -

BRIO.ro, prima platformă națională care evaluează nivelul elevilor din clasele I–XII prin intermediul testării standardizate, se lansează astăzi, de Ziua Copilului, cu intenția declarată de a produce o schimbare relevantă în sistemul de învățământ românesc — atât pentru părinți și copii, cât și pentru directori de școli și profesori.


Proiectul este rezultatul a patru ani de muncă susținută a unei echipe excepționale de experți în psihometrie, informatică și matematică, condusă de Prof. Dr. Dragoș Iliescu, doctor în psihologie și profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București, fondatorul companiei TestCentral (editorul de teste psihologice științifice din România). Dragoș este o personalitate românească recunoscută internațional în domeniul măsurătorilor psihologice și al psihologiei organizaționale, primul român numit Președinte al Comisiei Internaționale de Testare — una din cele mai importante asociații profesionale din domeniul psihologiei. Co-fondatorii sistemului BRIO sunt Prof. Emerit Thomas Oakland (1939–2015), mentorul lui Dragoș Iliescu, și cunoscut drept „părintele testării standardizate”, și Brandient, reputata companie românească de consultanță de brand și design. BRIO este susținut de Gazeta Matematică, prin intermediul binecunoscutului profesor Radu Gologan, coordonatorul lotului olimpic român pentru Olimpiada Internațională de Matematică. 

Sistemul de Testare Standardizată BRIO folosește aceeași știință și metodologie precum renumitele teste internaționale GMAT, GRE și SAT, dar este conceptualizat pentru programa școlară românească. Numai pentru testele de matematică, au fost dezvoltați mai mult de 20.000 de itemi, care au necesitat peste 200.000 de ore pentru calibrare prin testarea pe 60.000 de copii. La sfârșitul anului 2016, sistemul BRIO va oferi și testele de limba română, iar cele de chimie si fizică vor fi disponibile la începutul anului 2017.

Elevii care accesează de azi www.brio.ro (de pe computer sau tabletă) își pot testa nivelul de cunoștințe și zonele perfectibile, precum și poziția pe care o ocupă la nivel național, prin comparație cu toți ceilalți elevi de aceeași clasă din România. BRIO este singurul sistem 100% obiectiv, care arată exact ce știe și ce nu știe un elev din România, eliminând subiectivismul sau erorile de evaluare. Spre deosebire de evaluările naționale, testele BRIO sunt gândite pentru a ghida performanța elevilor, de aceea permit testarea ori de câte ori se dorește, fără ca întrebările să fie aceleași.

Pentru părinți, BRIO este un instrument cu care pot urmări performanța școlară a copilului. Prin grafice comparative realizate automat în urma fiecărui test, părinții înțeleg care sunt zonele unde trebuie să se intervină prin exerciții sau prin meditații private — și astfel pot anticipa rezultatele copilului la examenele viitoare. 

„Dacă nu măsurăm, nu putem îmbunătăți, iar pentru asta am dorit să creăm un sistem care să permită oricărui școlar din România să se evalueze corect, obiectiv, ori de câte ori dorește. Am investit un efort uriaș pentru ca această evaluare să ofere date robuste și să fie independentă. Datele robuste prin care performanța unui copil să poată fi comparată cu un standard sau cu performanța altor elevi, sunt critice. Independența sistemului este și ea critică — pentru că este greu să avem încredere într-un arbitru care este și jucător: BRIO nu este jucător în sistemul de învățământ românesc, astfel că va putea să contribuie la însănătoșirea educației din România prin punerea la dispoziția elevilor, părinților, profesorilor și școlilor a unui sistem competitiv de evaluare școlară, cu scopul de a accelera astfel performanța în educație.” explică Prof. Dr. Dragoș Iliescu. 

O veste bună pentru părinți și elevi este că, în prima lună de la lansare, toți cei care își creează cont pe www.brio.ro vor primi automat un credit de testare gratuit.

Contact pentru presă:
Olivia Petre, Project Officer
Telefon: 0735 520 714
Email: olivia.petre@brio.ro

http://www.brio.ro/

Cuvinte cheie:  BRIO  lansare  platformă  teste educaționale  elevii  Ziua Copilului 

Imagini

BRIO, prima platformă de teste educaționale standardizate pentru elevii români, se lansează astăzi, cu ocazia Zilei Copilului
BRIO, prima platformă de teste educaționale standardizate pentru elevii români, se lansează astăzi, cu ocazia Zilei Copilului

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.