Grupul Darian DRS numește 8 noi parteneri, iar divizia de consultanță fiscală se extinde la nivel național

11 aprilie 2016, 10.37 - Afaceri  

București - 11 aprilie 2016 -

Începând cu anul 2016, Darian DRS SA – societatea de evaluare și consultanță a Grupului Darian DRS, ce a aniversat anul trecut 25 de ani de existență, înființată la Cluj-Napoca de domnul Adrian Crivii, fondator si partener coordonator la nivel național, avându-l alături ca partener senior și director operațional pe domnul Adrian Popa – Bochiș, a numit 7 noi parteneri: Andreea Suciachi în Cluj-Napoca, Doina Nicolau în Brașov, Adrian Motrea, Ciprian Codău, Mihai Sîrb în Timișoara, Eugen Dumitrescu în Craiova și Horia Abrudan în București. 


După o lungă experiență în domeniul evaluării, din 2014 Darian DRS este activ si pe segmentul de consultanță fiscală prin societatea din grup Darian DRS Tax SRL, iar din 2015, si pe segmentul de servicii de audit prin societatea Darian DRS Audit SRL.

În toamna anului 2015, mai tânăra companie a grupului, specializată in consultanță fiscală, Darian DRS Tax SRL, a numit-o parteneră pe Oana Maria Rada.  

De asemenea, începând cu 2016, Darian DRS Tax urmează modelul de afaceri consacrat al Grupului, extinzând la nivel național activitatea diviziei de consultanță fiscală coordonată din București de Otilia Bujor. În contextul în care mediul de afaceri din centrul și vestul țării este în continuă dezvoltare, divizia de consultanță fiscală are începând cu anul 2016 prezență fizică și în Cluj-Napoca. La începutul lunii martie, Claudia Tiurean s-a alăturat echipei de taxe din Cluj-Napoca. Claudia are o experiență de 8 ani în aria de consultanță fiscală acumulată în cadrul unor companii multinaționale de consultanță și are poziția de Tax Manager.

Despre Darian DRS

Darian DRS a luat ființă ca societate româno-elvețiană în anul 1990. Începând cu anul 1993 s-a concentrat pe activitatea de evaluare și consultanță financiară. Începând cu anul 2000, activitatea companiei se extinde pe plan național și este orientată în principal spre evaluare (proprietăți imobiliare, afaceri, elemente intangibile, mașini și echipamente, evaluări pentru raportări financiare, fuziuni, achiziții, lichidare, evaluare de proiecte de investiții), consultanță în decizii investiționale și management (proiecte de finanțare, planuri de afaceri, studii de fezabilitate).

Echipa diviziei de consultanță fiscală si audit din cadrul grupului Darian DRS a acumulat experiență în companii multinaționale de profil, precum și în cadrul activității de inspecție fiscală de la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, contribuind astfel cu elemente din practica autorităților fiscale privind interpretarea sau abordarea în domeniul fiscal.

.
http://www.darian.ro/

Cuvinte cheie:  Darian DRS  parteneri  consultanță fiscală  extindere 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.