Oltchim se opune ofensivei de preluare ostila a companiei de catre PCC SE

25 octombrie 2009, 12.35 - Afaceri   Industrie   Media / Publicitate  

Bucureşti - 25 octombrie 2009 - Actionarul minoritar PCC SE pregateste o noua campanie de presa care vizeaza atat compania Oltchim SA, cat si managementul acesteia. Aceasta noua campanie, ce se va realiza prin intermediul unei agentii media specializate (Expres Media Group), se anunta a fi foarte agresiva si face parte din strategia PCC SE de a bloca activitatea Oltchim si de a forta autoritatile romane sa privatizeze compania inainte ca statul sa ia masurile care vor duce la restructurarea societatii. Scopul direct al PCC SE este preluarea Oltchim la o valoare cit mai mica.
Ca si in celelalte cazuri de pana acum, aceasta noua campanie de presa este sustinuta doar de simple declaratii ale reprezentantilor PCC SE impotriva strategiei managementului Oltchim, declaratii care nu sunt fundamentate pe nici un studiu tehnic sau financiar.
In totala contradictie cu declaratiile de presa din Romania, in presa din strainatate PCC SE sustine ca nu are interes sa-si majoreze participatiile in Romania si ca banii incasati din vanzarea PCC Rail, celebra divizie feroviara poloneza a grupului, se vor folosi pentru investii in industria din Polonia.
In fapt, PCC SE imparte la nivel declarativ banii incasati din vanzarea PCC Rail in functie de interesele sale directe. In presa germana (articolul “Warmer Regen” din revista germana WirtschaftsWoche – numarul 35 din 24.08.2009, pagina 86), PCC SE sustine ca banii obtinuti din vanzarea PCC Rail vor acoperi in principal pierderile de 295 milioane euro acumulate de grupul PCC in ultimii ani.
PCC SE doreste ca statul roman sa-i permita sa devin actionar majoritar al Oltchim, pe bani foarte putini. In plus, PCC SE solicita sa-i fie incredintat managementul societatii si promite “investitii” si o noua politica de dezvoltare pe produse asa-zis noi, dar care, in realitate, o mare parte se afla deja in portofoliul de produse al Oltchim. Bineinteles ca statul urmeaza sa mai astepte pina-si recupereaza banii investiti in Oltchim, deoarece PCC SE nu face nicio mentiune cu privire la aceasta datorie a societatii. Cat de priceput este managementul PCC SE o dovedeste pierderea cumulata de 295 milioane Euro inregistrata de activitatea grupului PCC din ultimii ani, din care cea mai mare parte provine din sectorul chimic.
In lipsa unor strategii concrete, pe care grupul PCC nu a putut sa le prezinte nici societatii Oltchim si niciunei autoritati din Romania, desi le-au fost cerute, singura activitate concreta a acestui grup germano-polonez este sa defaimeze si sa denigreze activitatea Oltchim si a managementului acestuia si sa blocheze aceasta societate. Scopul PCC este simplu si evident: prin reclamatii si procese sa reduca valoarea Oltchim la minim posibil.
In acest fel PCC SE spera sa poate prelua Olchim la un pret cit mai mic. Managementul si salariatii Oltchim sunt convinsi ca acest actionar ostil nu va ajunge niciodata sa preia societatea, deoarece PCC SE a demonstrat in nenumarate randuri ca nu are solutii nici de functionare nici de dezvoltare a acestei companii.
Pentru a-si atinge scopul, PCC SE a atacat Oltchim pe toate caile posibile. Astfel, dupa ce a deschis o serie de procese pentru intimidare impotriva managementului, acum a dat in judecata Ministerul Finatelor Publice, Banca de Export – Import a Romaniei “EximBank” SA si Comitetul Interministerial de Finantari, Garantii si Asigurari (CIFGA). Totul cu acelasi scop: blocarea activitatii si a dezvoltarii societatii Oltchim.
Am aflat ca, printr-un comunicat foarte mieros, PCC SE incearca mai nou si dezinformarea si manipularea angajatilor Oltchim, promitandu-le lapte si miere in cazul in care preia Oltchim. Se promit salariatilor investitii de dezvoltare, instruirea personalului, dezvoltarea unor capacitati noi de productie si stabilitatea locurilor de munca. Toate acestea in timp ce in presa din Polonia acelasi semnatar al comunicatului catre salariatii Oltchim, respectiv Waldemar Preussner, presedintele si proprietarul grupului PCC, a anuntat ca grupul sau nu este interesat sa investeasca in Romania. Waldemar Preussner promite polonezilor ca banii rezultati din vanzarea diviziei de transport vor fi investiti doar in Polonia. Aceeasi bani din care isi va acoperi pierderile inregistrate in Germania si din care promite ca va investi in compania romaneasca Oltchim.

Constantin Roibu
Presedinte Consiliu de Administratie - Director General Oltchim

.

Cuvinte cheie:  Oltchim  campanie  preluare 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.