Comunicat de presa “Fundatia Henry Malineanu”

Bucuresti - 25 martie 2016 - Fundaţia “Henry Mălineanu” marchează în data de 25 martie 2016 împlinirea a 96 de ani de la naşterea compozitorului de muzică uşoară şi om de teatru, Henry Mălineanu.

Artistul şi-a dedicat viața muzicii autentice, făcând din semnătura sa un gaj de calitate inconfundabil prin finețea, complexitatea și sensibilitatea fără egal ale stilului său, indiferent de genul abordat.

Henry Malineanu a fost mai mult decat un artist, a fost un reper de moralitate, de carisma si umor, un om memorabil.

De-a lungul a peste 60 de ani a creat şlagăre de muzică uşoară, romanţe şi cântece de petrecere, precum şi comedii, muzică de teatru şi de film: de la 'Cum am ajuns să te iubesc' și 'Ce să fac dacă-mi placi?!' la 'Aș vrea iar anii tinereții!' și 'Am început să-mbătrânesc', dar și 'Astă seară mă fac praf!' și 'Ia mai toarnă-un păhărel', până la 'Bună seara, domnule Wilde' la 'Comedie de modă veche'.

A compus cântecele unei întregi generaţii muzicale, obţinând premiile festivalurilor de muzică uşoară Mamaia (1963, 1964, 1969, 1971) şi “Crizantema de aur” Târgovişte (1980), Artist Emerit (1962), Laureat al Premiului de Stat (1953), precum şi Premiul Uniunii Compozitorilor din România (1971, 1977, 1978, 1991 pentru întreaga activitate muzicală).

Muzica lui Henry Mălineanu demonstrează stăpânirea secretelor cântecului de largă accesibilitate, fiind un melodist înnăscut şi un orchestrator de fineţe. Opera sa îşi continuă şi astăzi menirea, fiind o invitaţie constantă la cunoaştere muzicală.

Fundația "Henry Mălineanu" promovează aceste valori și vă invită să vizitați www.henrymalineanu.ro.

Email: andrada.costin@henrymalineanu.ro
Web: www.henrymalineanu.ro
Youtube: https://www.youtube.com/user/HenryMalineanu

.
http://www.henrymalineanu.ro/

Cuvinte cheie:  comunicat  presa  Fundatia Henry Malineanu 

Imagini

Comunicat de presa “Fundatia Henry Malineanu”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.