SCA Răzvan Dincă & Asociații a asistat Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu în procesul de înregistrare, la nivelul Uniunii Europene, a indicației geografice protejate ”Salam de Sibiu”

Bucureşti - 22 februarie 2016 -

Societatea noastră a asigurat asistență juridică și reprezentare în toate demersurile aferente acestui proces, atât în fața Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cât și în fața Comisiei Europene și a instanțelor naționale învestite cu soluționarea opozițiilor intentate împotriva cererii de obținere a indicației.

Denumirea ”Salam de Sibiu” a fost înregistrată ca indicație geografică protejată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din data de 19.02.2016.

Astfel, Salamul de Sibiu devine cel de-al doilea produs agricol și alimentar românesc care va fi protejat în Uniunea Europeană în temeiul unei indicații geografice.

Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS) reunește ca membri fondatori cei mai relevanți producători de Salam de Sibiu din Romania, respectiv (în ordine alfabetică): Agricola Bacău, Aldis, H&E Reinert, Salsi SA și Scandia Româna. Acești producători realizează în momentul de față peste 90 % din producția de Salam de Sibiu în România.

Referitor la acest proiect, Răzvan Dincă, Managing Partner, a subliniat: “Echipa RDA este încântată să asiste Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu în acest demers având ca scop protejarea unui produs românesc cu o tradiție de peste 100 de ani. Sperăm să fi putut contribui la declanșarea unui fenomen juridic mai larg de promovare a calității și tradiției produselor românești la nivel european în beneficiul consumatorului și al producătorilor”.

Echipa implicată în acest proiect a fost formată din Razvan Dincă, Managing Partner, Andru-Sandu Capră, Senior Associate și Ionuț Cofaru, Associate.

Înființată în 2012, societatea de avocatură Răzvan Dincă & Asociații numără aproximativ 20 de avocați care oferă consultanță și reprezentare în arii de practică ca dreptul proprietății intelectuale, arbitraj internațional, drept bancar, insolvență și dreptul concurenței.

.
http://www.razvandinca-legal.ro/

Cuvinte cheie:  Răzvan Dincă & Asociaţii  asistenţă juridică  asociaţie  producători  salam Sibiu  

Imagini

SCA Răzvan Dincă & Asociații a asistat Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu în procesul de înregistrare, la nivelul Uniunii Europene, a indicației geografice protejate ”Salam de Sibiu”
SCA Răzvan Dincă & Asociații a asistat Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu în procesul de înregistrare, la nivelul Uniunii Europene, a indicației geografice protejate ”Salam de Sibiu”
SCA Răzvan Dincă & Asociații a asistat Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu în procesul de înregistrare, la nivelul Uniunii Europene, a indicației geografice protejate ”Salam de Sibiu”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.