Comunicat de presa Consiliul de Mediere

Bucuresti - 20 noiembrie 2015 - Către,
Administrația Prezidențială
Domnului Președinte al României,
Klaus Werner Iohannis


Stimate Domnule Președinte,

Consiliul de Mediere, organism autonom de interes public, înființat în baza Legii nr. 192/2006, modificată şi completată, singura autoritate competentă din România care asigură organizarea şi desfășurarea activității de mediere în virtutea prerogativelor legale, recunoscute şi conferite instituției noastre, adresează o Scrisoare deschisă în semn de protest tuturor autorităților statului, care sunt factori de decizie în domeniul transpunerii, adoptării şi implementării legislației europene cu impact major asupra societății civile românești în ceea ce privește soluționarea alternativă a litigiilor prin metode ADR.

Deși medierea este o procedură eficientă, recunoscută ca procedură SAL (SOLUŢIONARE ALTERNATIVĂ A LITIGIILOR) prin Directiva 2008/52/CE şi prin Directiva 2013/11/UE, şi este singura metodă funcțională în România la acest moment, atragem atenția că, în ciuda tuturor demersurilor noastre, întreprinse la nivel instituțional național şi european, eforturile Consiliului de mediere au rămas fără ecou privind recunoașterea şi introducerii procedurii medierii ca procedură SAL.

Criticăm mecanismul greoi şi incapacitatea factorilor de decizie care, prin politicile depășite şi total neadaptate la nevoile societății actuale în care trăim, nu reușesc să răspundă pe măsura cerințelor şi așteptărilor, creând blocaje şi instituind practici de castă care contravin intereselor cetățenilor şi practicilor europene dezvoltate.

Solicităm şi pe această cale punerea în acord a prevederilor legale europene cu legislația națională ce urmează a fi adoptată şi implementată în domeniul soluționării alternative a litigiilor dintre consumatori şi comercianți prin adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianți, înregistrat la Camera Deputaților cu nr. PL-x nr. 781/2015, conform uzanțelor europene fără să introducă în acest domeniu noi entități SAL de soluționare a conflictelor, ivite între consumatori şi comercianți, care sunt responsabile cu derularea procedurilor SAL dar care nu pot respecta principiile esențiale acestor proceduri: condițiile de expertiză, independență şi imparțialitate.

Pe de altă parte, în acest moment medierea constituie o temă importantă a Parlamentului European, care doreste să îmbunătățească dispozițiile Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, ce are ca obiectiv facilitarea accesului la soluționarea alternativă a litigiilor şi promovarea soluționării pe cale amiabilă a acestora, prin încurajarea utilizării medierii pe scară largă.
Comisia Europeană impune statelor membre asigurarea unor proceduri SAL de calitate, cu entități SAL bine pregătite, imparțiale, transparente, eficiente și echitabile. Directiva SAL prevede posibilitatea celor interesați să acceseze o procedură SAL și să își selecteze după propriile sisteme de valori și referință entitatea SAL care să corespundă nevoilor și intereselor. În acest scop se constituie la nivelul fiecărui stat membru o listă cu entitățile SAL, care respectă prevederile Directivei, listă întocmită de autoritatea/autoritățile SAL naționale competente și notificate Comisiei.

Întrucât Directiva SAL recomandă statelor membre să se bazeze cu prioritate pe entitățile SAL deja existente și având o bună funcționare, cu adaptarea domeniului lor de aplicare, formele de exercitare a profesiei de mediator existente în România sunt singurele entități SAL care se califică la nivel calitativ, de expertiză, și cantitativ, cu atât mai mult cu cât Directiva este menită să se aplice în mod orizontal inclusiv procedurilor SAL reglementate de Directiva 2008/52/CE cu privire la mediere. Rezoluția Parlamentului European din 13 septembrie 2011 referitoare la punerea în aplicare a Directivei privind medierea în statele membre, impactul acesteia asupra medierii și acceptarea sa de către instanțe apreciază „rezultatele obținute de România rezultate care demonstrează că medierea poate oferi o soluționare extrajudiciară a litigiilor (SAL) care prezintă un raport avantajos între costuri și eficacitate și decurge rapid, prin procese adaptate la nevoile părților”.

În România, singurul organism de control și reglementare în domeniul SAL este Consiliul de mediere, cu statut de „autoritate națională” în domeniul SAL în accepțiunea Parlamentului European, conform rezoluției acestuia adoptate în anul 2011.
Având în vedere demersurile Consiliului de mediere, prin susținerile şi solicitările adresate către următoarele autorități:
1. Comisia Europeană pentru Justiție - dnei preşedinte Vera Jourova;
2. Autoritatea de Supraveghere Financiară – dl. preşedinte Mişu Negriţoiu;
3. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor;
4. Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri – autoritate competentă desemnată în domeniul SAL;
5. Ministerul Justiției;
6. Guvernul României;
7. Camera Deputaţilor şi comisiilor de specialitate;
8. Senatul României;
9. Administraţia Prezidenţială.
avertizăm că Proiectul de Lege nr. PL-x nr. 781/2015 actual, în forma propusă de Guvern şi adoptată de Senat, cuprinde dispoziții formale în materia medierii şi procedurilor SAL şi eludează în mod discreționar recunoașterea procedurii de mediere ca procedură SAL şi a Consiliului de mediere ca entitate SAL, care are o structură specializată în acest domeniu, Departamentul SAL-SOL.
Consiliul de Mediere denunță demersurile legislative, inițiate în domeniul SAL, care aduc atingere prevederilor cadru în domeniul medierii atât la nivel european cât şi la nivel național întrucât aceste demersuri promovează şi susțin lipsa de expertiză în domeniu, ducând în derizoriu principiile fundamentale ale SAL, superficial antamate în discursul public dar deosebit de sensibile.

În scopul realizării obiectivelor de reformă la nivel instituțional şi în scopul utilizării medierii în România ca instrument modern de rezolvare a litigiilor dintre consumatori şi comercianți, considerăm oportună elaborarea unei conduite adecvate de recunoaștere a poziției mediatorului şi a medierii în societatea românească şi insistăm asupra modificării Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianți în sensul amendamentelor propuse de Consiliul de mediere la Camera Deputaților, cameră decizională.


Cu aleasă considerație,
Mugur Bogdan Mitroi,
Preşedinte – Consiliul de Mediere

Consiliul de Mediere
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 10723
Str. Piaţa Sf. Ştefan Nr. 7, Sector 2, Bucureşti
Telefon: 021.315.2528, Fax: 021.330.2528, web: www.cmediere.ro, e.mail: secretariat@cmediere.ro

Cuvinte cheie:  comunicat  presa  Consiliul de Mediere 

Imagini

Comunicat de presa Consiliul de Mediere

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.