Programul de reabilitare termică şi „Prima Casă”, analizate la Romania Construct Forum

08 octombrie 2009, 04.39 - Construcţii   Media / Publicitate  

Bucureşti - 08 octombrie 2009 - Rezultatele programului „Prima Casă” şi ale celui de reabilitare termică, precum şi perspectivele acestora pentru anul următor vor fi analizate la conferinţa Romania Construct Forum 2009, pe care Mediafax o organizează joi, 22 octombrie, de la ora 10.00, la Hotel Intercontinental.

Evenimentul îi va avea ca speakeri, printre alţii, pe Marcel Bărbuţ – director general Adeplast, Aurel Şaramet – preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), Laurenţiu Plosceanu – preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO) şi Cristian Erbaşu – preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC).

Participanţii vor face bilanţul primului an de criză în construcţii şi imobiliare şi vor anticipa evoluţia programelor guvernamentale din domeniu în 2010. Ei vor dezbate oportunitatea continuării programului „Prima Casă”, prin care statul garantează în anumite condiţii creditele imobiliare contractate de persoane fizice şi care a generat reacţii mixte pe piaţa imobiliară. De asemenea, cei prezenţi vor analiza rezultatele din acest an ale programului de reabilitare termică a blocurilor, precum şi eventuala necesitate a suplimentării fondurilor anul viitor.

Nevoia de investiţii în lucrări de infrastructură, stadiul proiectelor pe segmentul spaţiilor comerciale şi sursele de finanţare accesibile constructorilor sunt alte teme ce vor fi puse în discuţie la Romania Construct Forum 2009.

Totodată, participanţii vor aduce în dezbatere tema construcţiei de locuinţe ieftine ca soluţie de criză şi a efectelor pe care vânzarea de locuinţe ANL le are asupra dezvoltatorilor imobiliari.

Conferinţa organizată de Mediafax va reuni reprezentanţi ai autorităţilor şi ai asociaţiilor din domeniu, directori ai companiilor de construcţii, investitori pe piaţa imobiliară, furnizori de materiale şi tehnologii pentru construcţii şi reprezentanţi ai instituţiilor financiare care operează pe piaţa imobiliară de afaceri.

Înscrierile pentru participare se fac pe website-ul www.mediafaxtalks.ro/construct-forum până pe 21 octombrie.

Romania Construct Forum, o conferinţă naţională aflată la a patra ediţie, face parte din seria de evenimente de business Mediafax Talks, pe care Mediafax, cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România, le organizează începând din 2006.

Romania Construct Forum 2009 are ca partener principal compania Adeplast, ca partener – FNGCIMM, iar ca sponsor - CertAsig. Evenimentul este organizat cu sprijinul Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii, al Patronatului Societăţilor din Construcţii şi al Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii din România.

Despre Mediafax Talks
Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.

Despre Mediafax
Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din cel mai mare trust media din România, MediaPro, şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declararaţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro. În 2008, Mediafax a devenit prima agenţie de presă din România ce şi-a exportat modelul de business, odată cu lansarea companiei Mediafax din Cehia.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Ioana Chira, PR Manager Mediafax – ioana.chira@mediafax.ro, 031/82.56.129.
http://www.mediafaxtalks.ro/construct-forum/

Cuvinte cheie:  Mediafax  Romania Construct Forum  conferinţă 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.